Codul Urbanismului revine marți la Camera Deputaților. Parlamentarii PSD și dezvoltatorii imobiliari vor legalizarea blocurilor construite ilegal și betonarea spațiilor verzi private

acum 1 an 125

Codul Urbanismului a fost aprobat tacit de Senat, în luna iunie, în forma propusă de Ministerul Dezvoltării. Acum, proiectul de lege care va reglementa în următorii ani tot ce înseamnă dezvoltare urbană în România, a ajuns la Camera Deputaților, care e for decizional.

Copaci in orasFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Grupul de parlamentari ai PSD și dezvoltatorii imobiliari propun mai multe amendamente care, dacă vor fi adoptate, vor permite intrarea în legalitatea a blocurilor construite ilegal, masacrarea spațiilor verzi proprietate privată, iar Sectoarele să poată aproba Planuri Urbanistice Zonale (cu excepția zonelor protejate și a monumentelor istorice).

Marți, proiectul împreună cu amendamentele propuse vor fi discutate de Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților.

Cele mai nocive amendamente propuse sunt:

  • Planurile Urbanistice Zonale care nu vizează monumentele istorice, zonele protejate sau terenuri care depășesc limita administrativă a unui sector să fie adoptate de Primăriile de Sector/ Consiliile locale, nu de Consiliul General, așa cum se întâmplă acum. Amendamente în acest sens au fost depuse de parlamentarii PSD, doi senatori PNL ( Nicoleta Pauliuc și Cristian-Augustin Niculescu-Tâgârlaș) și dezvoltatorii imobiliari (Asociația Investitorilor de Real Estate din România). Un exemplu despre cum doresc Sectoarele să dezvolte Bucureștiul au fost PUZ-urile de Sector, aproape toate anulate de instanță pentru că betonau zeci de hectare de spațiu verde și permiteau construirea de blocuri între case.
  • Prevederile actelor normative intrate în vigoare ulterior adoptării unor documentații de urbanism nu pot limita sau infirma drepturile câștigate prin inițierea unor investiții.
  • Eliminarea din Legea urbanismului a articolului: „Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire”. Amendamentul este inițiat de parlamentarii PSD. Dezvoltatorii imobiliari (AREI) propun un amendament similar: „Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire, prin excepție, este permisă inițierea de către autoritățile publice și aprobarea documentațiilor de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții care au fost edificate în baza unei autorizații de construire ce a fost ulterior anulată”.
  • „menținerea valabilității prevederilor documentațiilor urbanistice și a planurilor de amenajare a teritoriului aprobate, aflate în vigoare la data înregistrării cererii privind emiterea certificatului de urbanism, pentru imobilul ce face obiectul solicitării”. Dacă acest amendament este aprobat, în cazul în care un PUZ aprobat ilegal a fost anulat, acolo unde au început investiții, prevederile din PUZ-ul anulat se aprobă în continuare. Un amendament similar a fost propus și de dezvoltatorii imobiliari.
  • Hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte o documentație de urbanism este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. Anularea definitivă, în tot sau în parte, a hotărârii de aprobare a unei documentații de urbanism nu produce efecte asupra actelor administrative individuale care au fost emise în temeiul respectivei documentații de urbanism. Un amendament similar a fost depus și de Nicoleta Pauliuc, Cristian-Augustin Niculescu-Tâgârlaș, senatori PNL.
  • Acum legea interzice „schimbarea destinației terenurilor prevăzute ca spații verzi în documentațiile de urbanism, indiferent de regimul juridic al acestora, cu excepția corecției erorilor materiale din documentațiile anterioare”. Un amendament propus de parlamentarii PSD propune ca această prevedere să se aplice doar terenurilor publice: „În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, este interzisă schimbarea destinației terenurilor prevăzute ca spații verzi în documentațiile de urbanism, indiferent de regimul juridic al acestora, cu excepția corecției erorilor materiale din documentațiile anterioare”. Dacă acest amendament se aprobă, se dă liber la betonarea spațiilor verzi proprietate privată. Reamintim că Bucureștiul are zeci de hectare de parcuri/baze sportive/pepiniere retrocedate.
  • Este interzisă schimbarea destinației terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului, inventariate în registrele locale ale spațiilor verzi și prevăzute ca spații verzi amenajate în documentațiile de urbanism, cu excepția corecției erorilor materiale din documentațiile anterioare.

Parlamentarii PSD au încercat încă de la Senat să treacă aceste amendamente, dar din cauza presiunii publice, nu au reușit.

Proiectul, cu aceste amendamente, a fost pus pe ordinea de zi a Comisiei pentru administrație de la Camera Deputaților și în luna iunie, dar discuțiile au fost amânate, la fel, din cauza presiunii publice.

Reprezentanții Asociației Ecocivica, care a militat în ultimii 20 de ani pentru protejarea spațiilor verzi și a câștigat zeci de procese în instanță, pe terenuri unde investitorii imobiliari doreau să betoneze spațiile verzi, susțin că amendamentele sunt nocive și vor duce la masacrarea a sute de hectare de spațiu verde și vor încuraja investitorii să construiască ilegal.

„Nu suntem de acord cu formularea ca PUZ-urile să fie aprobate de sectoare, cu excepția celor care sunt sub incidența Legii 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice. Nu s-ar putea realiza o dezvoltare durabilă unitară a Capitalei dacă fiecare sector ar aproba și ar deroga cum crede de cuviință. Ar fi un haos în administrarea orașului, vezi PUZ-urile de sector ce dezastru instituiau, iar interesele de grup ar aduce deservicii iremediabile Capialei, atât pe urbanism căt și pe mediu. Nu poți avea 7 ,,viziuni" într-un oraș. Normalul ar fi desființarea sectoarelor, înființarea Metropolei și-o viziune unică”, este de părere Dan Trifu, vicepreședinte Ecocivica.

În ceea ce privește intrarea în legalitate a blocurilor construite ilegal, dacă acest amendament se aprobă am deveni un fel de „Turcia 2”, cu derogările date pentru construcții ridicate ilegal,care au căzut la cutremur.

„Nu putem permite inițierea și aprobarea unor documentatii de intrare în legalitate pentru că am aduce excepția la rangul de normalitate, ceea ce ar fi extrem de periculos iar toți ar fi tentați să construiască ilegal. Să nu uităm că legislația de mediu nu permite intrarea în legalitate, iar autoritatea de mediu nu emite act de reglementare pentru documentații neavizate sau modificate fără acordul ei, la fel și pentru investiții, ceea ce ar duce la nulitatea unei documentații de intrare în legalitate. Ar fi un fel de invitație și un cadru legal pentru mulți dezvoltatori imobiliari să dezvolte proiecte cam după bunul plac”, mai spun reprezentanții ONG-ului.

În ceea ce privește eliminarea articolului care protejează spațiile verzi, reprezentanții ONG-ului spun că ar genera un adevărat genocid împotriva spațiilor verzi, sute de hectare putând fi pierdute, imediat, numai în București.

În vară, Ecocivica a trimis o scrisoare premierului Marcel Ciolacu în care cere ca atrage atenția asupra amendamentelor depuse de parlamentarii PSD și cere ca aceștia să renunțe la ele.

„Sunt amendamente iresponsabile, forțate de mafia imobiliară și anumiți primari, prin intermediul unor parlamentari inconștienți de ce vor să legifereze. In București ar fi in pericol iminent sute de hectare de spații verzi. Imaginați-vă dezastru la nivel național. Ar fi probabil, un atac fără precedent asupra sănătății populației pentru că numărul de îmbolnăviri și decese vor crește substanțial. Incă din anul 2000 studiul statului român indica peste 11.000 decese/an din cauza poluării atmosferice. Acum înțelegeți și legislația anti-ong adoptată cam de aceleași grupuri de interese din legislativ. Vă solicităm ajutorul pentru că toți vom avea de suferit, inclusiv legiuitorii inconștienți, dar ei au bani suficienți să se trateze in străinătate.Cel puțin 500.000 de români au contactat o formă de cancer și ce e mai dureros, mii de copii de vârste fragede”, se arată într-un comunicat de presă transmis recent de Ecocivica.

Codul Urbanismului se află acum în dezbatere la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, după întocmirea rapoartelor, proiectul de lege urmând să între la vot în plen.

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-26611425-codul-urbanismului-revine-marti-camera-deputatilor-gupul-psd-dezvoltatorii-imobiliari-propus-amendamente-prin-care-doresc-intrarea-legalitatea-blocurilor-construite-ilegal-betonarea-spatiilor-verzi-pr.htm

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.