Comisarul european pentru Apărare: UE îşi va întări apărarea prin satelit împotriva bruiajelor GPS
acum 5 ore
3
Uniunea Europeană va desfăşura sateliţi suplimentari pe orbita joasă a Pământului pentru a-şi consolida rezilienţa împotriva interferenţelor GPS şi va îmbunătăţi capacităţile de detectare a acestora, a declarat luni comisarul UE pentru apărare, Andrius Kubilius, citat de Reuters.
Remarcile sale au survenit după un incident care a avut loc duminică, în care sistemul GPS de la bordul aeronavei preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost bruiat în drum spre Bulgaria. Autorităţile bulgare suspectează că bruiajul s-a datorat interferenţelor Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al UE.
Guvernul rus nu a comentat informaţiile şi nici UE nu a oferit mai multe detalii. Însă purtătorul de cuvânt al UE a declarat că incidentul va consolida „angajamentul de neclintit al blocului comunitar de a spori capacităţile de apărare şi sprijinul pentru Ucraina” în contextul invaziei Rusiei, care durează de trei ani şi jumătate.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.