Concluzia verificărilor PMB, după ce patru copii au suferit răni în Piața Constituției în urma răsturnării toboganului gonflabil – Surse

acum 1 an 150

Toboganul gonflabil pentru copii montat în Piața Constitutiei corespundea cerințelor impuse de standardele Uniunii Europene privind siguranța locurilor de joacă și privind ignifugarea produselor, potrivit Procesului verbal de verificare tehnică din 23 octombrie, au declarat surse din PMB pentru Libertatea.


Patru copii au fost răniți și au ajuns la spital, după ce un tobogan gonflabil s-a răsturnat la Festivalul Oktoberfest din București, sâmbătă, 28 octombrie. Este vorba despre patru băieți care au 4, 7, 8 și 10 ani. Unul a suferit un traumatism cranio-cerebral, un altul avea un traumatism la bărbie și la ochi, al treilea avea o tăietură la nivelul bărbiei, iar al patrulea avea o contuzie toracică, au declarat surse medicale pentru Libertatea. Toboganul era ancorat doar cu niște cărămizi și s-a răsturnat din cauza vântului, susțin martorii aflați la fața locului.


În urma verificărilor întreprinse de instituția condusă de Nicușor Dan, s-a stabilit că toboganul gonflabil fusese verificat și aprobat de un inspector autorizat, conform procesului verbal de verificare tehnică din 23 octombrie, au declarat duminică, 29 octombrie, surse din PMB pentru Libertatea.


Procesul verbal a fost întocmit de Operator RSVTI, adică o persoană responsabilă cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor și echipamentelor sub presiune și cele pentru ridicat.


Organizatorul adunării publice, REEA Best Factory SRL, a fost cel care și-a asumat evenimentul Oktoberfest în Piața Constituției, în perioada 19 octombrie-4 noiembrie, iar numărul de participanți a fost estimat la aproximativ 10.000 pe zi, se arată în protocolul consultat de Libertatea.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/concluzie-verificari-pmb-primaria-capitalei-patru-copii-suferit-rani-piata-constitutiei-tobogan-gonflabil-rasturnat-surse-4703595

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.