Cornelia și Lupu Rednic sunt căsătoriți de 30 de ani, dar nu au copii. Mariajul lor e unul fericit și acum tocmai pentru că au stabilit câteva reguli clare la începutul mariajului lor.
Deși fac echipă și pe scenă, la muncă, dar și acasă, Cornelia și Lupu Rednic nu s-au plictisit unul de altul și de iubesc ca în prima zi de relație, când cei doi și-au pus o condiție. Într-un interviu pentru Spynews, cântărețul a făcut dezvăluirea. â
Lupu Rednic: „Ne certăm, însă ne certăm constructiv”
El a povestit că și-au interzis unul altuia se se jignească dacă la un moment dat se vor certa. Discuții și certuri au avut loc între ei, însă amândoi au respectat condiția pe care și-au pus-o în relație. „Când am plecat la drum, când ne-am căsătorit, am spus: Să nu ne scape, să nu ne spunem lucruri urâte atunci când ne certăm.
Este cel mai josnic lucru să încerci să jignești, să aduci vorbe urâte celui cu care conviețuiești. Ne certăm, însă ne certăm constructiv", a declarat Lupu Rednic. El a fost completat de Cornelia Rednic, care a dezvăluit cum e să facă echipă cu soțul și pe scenă, și acasă.
„Faptul că lucrăm împreună, uneori ne-a ajutat, alteori nu. Uneori ne mai plictisim și ne certăm, însă ne trece. Este normal să fie așa. Viața nu este doar roz și doar cu fericire și clopoței. Viața mai este și cu greutăți și atunci trebuie să le îmbini cumva, și să știi să treci foarte bine peste", a declarat Cornelia Rednic.
„Sunt așa un fel de șef, stăpână în casa mea”
Artista a și mărturisit că soțul e cel care o și ajută în casă, însă de multe ori ea îi refuză sprijinul. „Eu sunt cea care iese în oraș, eu am prietene, aveam într-o perioadă seara fetelor.
Lupu mă ajută forte mult în gospodărie, face curățenie, însă nu îl las eu. Lui îi place să facă, doar că eu sunt așa un fel de șef, stăpână în casa mea", a mai declarat artista.
De ce Cornelia Rednic și soțul ei nu au copii
Artista a dezvăluit motivul pentru care ea și soțul ei nu au devenit niciodată părinți. Cei doi și-au dedicat timpul carierei, iar acest lucru le-a adus satisfacţii în ceea ce priveşte situaţia financiară.
„Hai să lămurim odată pentru totdeauna. Am ales să nu facem copii pentru că suntem foarte mult timp plecați. Nu faci copii cu gândul sa-i ai la bătrânețe. Dacă facem un copil, doi copii, nu o să ne putem ocupa de ei”, a declarat cunoscuta artistă, potrivit Cancan.
„Nu cred că există un secret decât că trebuie să-l tolerezi pe celălalt, să îl respecți, să fi om! Într-o prietenie nu e la fel? Și în prietenie este ca într-o căsnicie. Mai pot fi prieteni doi oameni dacă nu se tolerează între ei? Trebuie să-l accepți pe celălalt așa cum este, altfel nu faci treabă. Noi suntem diferiți, avem caractere diferite. Secretul… nu e niciun secret! Viața este cu bune și cu rele. Important este să treci peste ele cu maturitate și înțelepciune”, mai spunea artista într-un interviu pentru Fanatik.