Reclamația are loc în contextul unui conflict de muncă deschis între sindicat și noua conducere ASF, care nu a mai reînnoit controversatul Contract Colectiv de Muncă (CCM) prin care cei 500 de angajați puteau primi până la 15 salarii pe an.
Solicitând protecția Parlamentului în baza Legii 361/2022 privind protecția avertizorilor de interes public, Francesca Andreescu, specialistă în evaluarea riscurilor (actuar) și președinte al Sindicatului ASF, a transmis marți, 21 ianuarie, o notă în care reclamă posibile nereguli la nivelul conducerii ASF.
Andreescu acuză că „personalul de specialitate din ASF este constrâns, prin ingerința și influența, exercitate direct sau indirect, prin interpuși, a factorilor de decizie existenți la nivelul Autorității, să pună în aplicare dispoziții de serviciu care deviază de la cadrul legal aplicabil”.
Dacă refuză, aceștia riscă anchete administrative, disciplinare sau chiar sunt concediați, spune ea.
În acest sens, Andreescu dă e...