Connect-R și Misha, vacanță împreună cu fiica lor. Ce destinație au ales: „Știu, comentariile vor curge”

acum 1 an 148

Connect-R și Misha au o relație frumoasă, chiar dacă nu mai formează un cuplu. Cei doi artiști obișnuiesc să meargă împreună în vacanțe, pentru ca fiica lor să fie fericită.


Connect-R și Misha au bifat o nouă vacanță alături de fiica lor. Cei doi artiști au fost pentru câteva zile în Paris alături de fetița lor, Maya.


„Da, în sfârșit vacanță, după un an de muncă, am reușit să ne luăm o vacanță lungă de trei zile la Paris, bucuroși că o să vedem Bulevardul Magheru încapsulat în timp. Vorbesc de Bulevardul Magheru al anilor ’90, Champs-Élysées și o să vedem, bineînțeles, și Disney. Știu, comentariile vor curge cu cercelul în nas, că de ce am cercel în nas. It is what it is.


Am intrat într-un magazin și am văzut o groază de perechi de ochelari. Nu am cumpărat nimic, pentru că mi-am amintit că am o groază de perechi de ochelari, nu avea rost să arunc banii aiurea”, a spus Connect-R, pe una dintre rețelele de socializare.













Misha, alături de fiica ei și a lui Connect-R, Maya

Ce mare s-a făcut fiica Mishei și a lui Connect-R. Maya a împlinit 4 ani și mai să n-o recunoști

Cea mai tare fimare cu fiica lui Connect-R. Ce face Maya cocoțată pe pianul tatălui ei | VIDEO


Misha și Connect-R au divorțat în anul 2018, însă continuă să se comporte ca o adevărată familie. Până de curând, cei doi au locuit în aceeași casă, chiar dacă nu mai formau un cuplu.


Nu este prima dată când aceștia pleacă în vacanță în această formulă, astfel că toate vacanțele lor sunt împreună. Maya este fericită că părinții ei au o relație frumoasă și civilizată după despărțire și îi poate avea alături pe amândoi în vacanță.


Connect-R a înșelat-o pe Misha de mai multe ori


Connect-R și Misha s-au căsătorit în anul 2013, iar 5 ani mai târziu, în anul 2018, au divorțat. Despărțirea lor a luat pe multă lume prin surprindere, mai ales că nu se știa că au probleme în căsnicie. Au evitat mereu să vorbească despre motivele separării și au păstrat o relație civilizată de dragul fiicei lor.


Recent, Connect-R anunța că își va lansa prima carte, care se numește „Din livada cu nuci”, unde va spune adevăratul motiv al divorțului. El a început prin a dezvălui că fosta lui soție era obișnuită cu modelul tatălui ei, un bărbat priceput la toate, în schimb, artistul era total opusul. Cântărețul nu era genul de bărbat pe care Misha și-l dorea.


„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța.


Astăzi, în noua mea stare nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine.


Și a rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă. Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat.


Ea mă vedea că sunt altfel, mă vede acum că m-am schimbat, dar nu acceptă împăcarea. Cel mult o ușă întredeschisă. E vorba de orgoliu și neîncredere. Are teamă că se pot repeta trădările mele și nu vrea să mai trăiască nicio dezamăgire. E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața!”, a mai povestit artistul în cartea sa „Din livada cu nuci”, relatează WOWbiz.ro.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/connect-r-si-misha-vacanta-impreuna-cu-fiica-lor-ce-destinatie-au-ales-4710429

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.