Constantin Brâncuși: „Cine îmi dă mie să mănânc în România? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, ca să obțin o lucrare”

Greu de știut ce l-a făcut pe Brâncuși să schimbe niște vorbe în 1930, când se afla cu treabă prin România, cu o reporteriță pe nume Apriliana Medianu de la “Curentul”. Brâncuși avea oroare de presă. Și, în general, avea o “fobie împotriva «propagandei lucrului scris»”, după cum nota într-o scrisoare fiul vechiului său prieten, V. G. Paleolog, cu care Brâncuși se cunoscuse la Paris în 1910 prin mijlocirea pictorului Amedeo Modigliani. Avea oroare în plus, încă de pe atunci, și de cei care-i predicau cum e cu “arta mare”. Îi sărea repede țandăra. “Ia ascultă, mă, puță”, i-ar fi zis Brâncuși lui V. G. Paleolog la una dintre primele lor întâlniri, când acesta din urmă, neimpresionat de “guguloaiele” pe care le văzuse în atelier, se apucase să-i vorbească despre Michelangelo. “Când i-am spus despre Michelangelo, parcă aș fi aruncat gaz pe el. M-a tăiat brutal. Țin minte ca acuma cum arăta, cu șapca aia de lucrător”, își amintește V. G. Paleolog: “Să știi de la mine (și s-a bătut cu degetul...