Contul de Telegram al lui Călin Georgescu a fost închis
acum 2 saptamani
18
Pe lângă contul lui Călin Georgescu, procurorii Secţiei de Urmărire Penală au dispus măsura controlului judiciar faţă de cinci inculpaţi, cercetaţi în cinci dosare penale, în contextul acţiunii privind sancţionarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online.
În cursul zilei de sâmbătă au fost efectuate percheziţii domiciliare şi audieri în cadrul unor dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, incitare la violenţă, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime ...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.