La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu se fac cercetări față de un bărbat în vârstă de 46 de ani, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
De asemenea, se fac cercetări față de o inculpată, în vârstă de 42 de ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada august 2024 – decembrie 2025, în repetate rânduri, în imobilul în care locuia împreună cu fiica concubinei sale, având vârsta de 7 – 8 ani în perioada săvârșirii infracțiunilor, din loc. Cărand, jud. Arad, a întreținut cu aceasta raporturi sexuale și acte sexuale orale, prin constrângere. Totodată, în aceeași perioadă, atât în imobilul precizat mai sus, cât și cu ocazia efectuării unor concedii pe teritoriul țării, inculpatu...

acum 1 ora
10






















English (US) ·
Romanian (RO) ·