Cornel Dinicu a depus plângere penală împotriva furnizorului de energie electrică după incendiul de la Ferma Dacilor

acum 9 luni 67

Avocatul lui Cornel Dinicu, patronul de facto al Fermei Dacilor, a declarat sâmbătă, 6 ianuarie, la Antena 3, că omul de afaceri a depus o plângere penală în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, în care au murit opt persoane, inclusiv fiul său.


„Domnul Dinicu a formulat şi dânsul o plângere penală, evident, se va constitui şi parte vătămată, pentru a putea, în primul rând, şi aceasta a fost şi o strategie de-a noastră în apărare, pentru a putea avea acces şi la materialul dosarului. Pentru că nu avem nici acum acest acces, subsumat acestei credinţe legitime că este o mână criminală şi pentru a se cerceta, evident, în amănunt, toate aceste aspecte pe care dânsul le-a semnalat şi pe care nu… Nu ştiu, nu s-a voit să se aducă în spaţul public”, a spus avocatul Iancu Toader, citat de news.ro.


Întrebat cine este vizat, avocatul Iancu Toader a făcut referire la compania furnizoare de energie electrică.


„Dânsul mai are, anterior, nişte plângeri şi nişte sesizări cărora nu li s-a dat curs. Există o corespondenţă bogată, încercăm acum să o refacem, pentru că ştiţi, acum, din cauza acestui incident, s-au pierdut foarte documente, care atestă această corespondenţă cu autorităţile făcută de domnul Dinicu şi cred că va fi relevantă prin prisma lipsei de diligenţă”, a mai spus avocatul.


Întrebat daca Dinicu a denunţat sau a reclamat pe cineva, în încercarea de a se disculpa în dosar, apărătorul omului de afaceri a răspuns negativ.


Precizările au venit după ce șeful ANRE, George Niculescu, a spus că Ferma Dacilor, care a ars pe 26 decembrie 2023, a semnalat în luna mai 2023 dificultăți privind alimentarea cu curent electric, deși era branșată ilegal la rețea și se alimenta printr-un cablu de 650 de metri lungime conectat la pompa de apă a unei case de locuit.


Opt morți în incendiul de la Ferma Dacilor


Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie 2023. Printre cei decedaţi au fost unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.


Pe 26 decembrie, ISU Prahova a transmis că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu, iar o zi mai târziu, șeful DSU, Raed Arafat, a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru. Tot Arafat a spus că foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor în 2019 au fost nevoiți să se pensioneze după mai multe sesizări.


Pe 29 decembrie, autoritățile au anunțat primele concluzii în urma controlului făcut la ISU Prahova după incendiul de la Ferma Dacilor. Potrivit adjunctului IGSU, fostul prim-adjunct ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica documente și stabilea în funcție de interesele proprii sancțiunile care trebuiau aplicate, iar șeful DSU, Raed Arafat, a spus că Ferma Dacilor trebuia închisă în 2019.


Pensiunea Ferma Dacilor aparține firmei în care Cornel Dinicu este patronul de facto, aceasta revenindu-le în acte lui Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie. Despre Ristin și Ilie, procurorii au spus că sunt „administratori în fapt”. Pe 3 ianuarie, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv, iar cei doi administratori au fost plasați în arest la domiciliu. Cei trei au contestat măsurile preventive care îi vizează, iar Tribunalul Prahova va judeca aceste contestații pe 9 ianuarie.


Cauza probabilă a incendiului de la Ferma Dacilor este „efectul termic al curentului electric”, au precizat procurorii. Altfel spus, o încălzire excesivă generată de curentul electric care a trecut printr-un dispozitiv sau un echipament.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/cornel-dinicu-a-depus-plangere-penala-impotriva-furnizorului-de-energie-electrica-dupa-incendiul-de-la-ferma-dacilor-4767392

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.