Cristina Neagu (35 de ani) se retrage de la echipa națională de handbal feminin, după ce România a terminat pe locul 12 la Campionatul Mondial și a ratat orice șansă de participare la Jocurile Olimpice de vară 2024 de la Paris, relatează DigiSport.
„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. Dezamăgirea e mare. Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic”, a declarat Cristina Neagu.
Sportiva a precizat că această decizie a fost luată înaintea Campionatului Mondial, unde spera ca România să prindă un loc care să-i ofere șansa, în recalificări, de participare la JO 2024.
Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Cristina Neagu va continua să joace doar la echipa de club, CSM București.
„M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut. Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. Eliza Buceschi), și tot am terminat pe locul 12”, a afirmat Cristina Neagu.
Desemnată cea mai bună jucătoare a lumii de patru ori, în 2010, 2015, 2016 și 2018, Cristina Neagu a evoluat 17 ani în naționala României, cu care a obținut bronzul mondial în 2015 și pe cel european, în 2010.
FOTO: Hepta