Reprezentanții patronatului subliniază că această situație nu afectează doar activitatea service-urilor, ci și siguranța rutieră, întrucât întârzierile în reparațiile vehiculelor pot conduce la circulația unor mașini cu defecțiuni care nu sunt remediate la timp.
„Suntem într-un punct critic. Dacă nu luăm măsuri imediate, vom ajunge în situația în care mulți operatori din domeniu își vor închide porțile, iar clienții vor fi nevoiți să aștepte săptămâni sau chiar luni pentru o reparație esențială”, avertizează prim-vicepreședintele POSA, Marian Lazar, citat în comunicat.
Acesta semnalează că, în timp ce alte industrii beneficiază de stimulente pentru atragerea forței de muncă și digitalizare, service-urile auto sunt lăsate să se descurce singure într-un context economic și legislativ tot mai ostil.
„Se vorbește despre tehnologizare și digitalizare ca soluții, dar realitatea este că, fără o resursă umană calificată, aceste avansuri tehnologice sunt inutile. Roboții n...