Meciul a stat în multe momente sub semnul echilibrului, dar americanca s-a dovedit a fi mai puternică. Serviciul a fost cea mai importantă „armă” a ei, ținând cont că și-a adjudecat 84% din punctele jucate cu primul, precum şi 70% din cele jucate cu al doilea. De asemenea, a beneficiat de susținerea publicului, scrie Prosport.
În urma acestui eșec, Sorana Cîrstea va înregistra o nouă cădere în ierarhia mondială, fiindcă nu a reușit să egaleze performanța din precedenta ediție a competiției. Adică să ajungă în optimile de finală.
Dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât a revenit de la 2-4 și a împins setul decisiv în tiebreak. Se poate consola, în schimb, cu lovitura dată din punct de vedere financiar. Prezența în turul al doilea i-a adus un cec în valoare de 35.260 de dolari, cărora li se adaugă și 35 de puncte WTA.
Spre deosebire de „Sori”, Gabriela Ruse s-a calificat în turul al treilea, venind tocmai din ...