Codul Rutier prevede limita de viteză pentru fiecare tipologie de drum, dar și în fucție de vehiculul condus. În condițiile în care un șofer încalcă legislația rutieră, acesta poate fi sancționat. În unele cazuri, conducătorii auto pot ajunge în spatele gratiilor.
Te-ai întrebat vreodată cu câți km/h poți depăși limita de viteză fără să primești amendă? În Codul Rutier este stipulată regula de la care șoferii nu trebuie să se abată, sub nicio formă, când rulează pe drumurile publice. În condițiile în care conducătorii auto nu respectă legislația, pot fi sancționați.
La momentul actual, valoarea punctului de amendă este de 202,5 lei. Cea mai mică sancțiune care poate fi aplicată unui șofer este de 405 lei (2 puncte de amendă). În diverse situații, amenda poate depăși 4.000 de lei, iar șoferul poate să rămână fără permis, fără certificatul de înmatriculare și chiar poate ajunge în spatele gratiilor.