Theo Rose face parte din echipa show-ului „Vocea României”, iar în acest sezon împarte același scaun cu Horia Brenciu. Cântăreața a povestit cum a fost aleasă să fie jurat în emisiunea de succes de la PRO TV.
Theo Rose, una dintre cele mai apreciate artiste din România, se bucură de un succes colosal pe plan profesional. Artista, în vârstă de 26 de ani, face parte din anul 2022 din echipa emisiunii „Vocea României”. Prima dată, ea a împărțit scaunul cu Smiley, iar acum împarte scaunul cu Horia Brenciu. Artista și-a făcut debutul și în actorie, atunci când a fost aleasă să joace rolul Verei în serialul românesc de la PRO TV, „Clanul”.
A început să cânte de la vârsta de 4 ani și a participat la mai multe concursuri de muzică populară. Theo Rose a reușit să cucerească inimile fanilor datorită vocii sale, iar piesele sale au devenit foarte repede hituri.
„La castingul ăla a fost trei sferturi din industria muzicală românească”
Recent, iubita lui Anghel Damian a povestit cum a fost la castingul pentru „Vocea României”. Cântăreața a povestit că au venit foarte mulți artiști pentru a ocupa acest loc.
„La castingul ăla a fost trei sferturi din industria muzicală românească. Adică, au fost foarte mulți oameni prezenți la casting. PRO TV nu e televiziunea maică-mii, că mulți se întreabă chestia asta, dacă cineva din familia mea deține televiziunea asta, de sunt băgată în atâtea chestii.
Nu, nu avem nicio treabă. Ai mei sunt funcționari publici. Efectiv, trebuie să livrezi ce trebuie și să fii dispus să faci chetsia asta, indiferent dacă ți-e rău, dacă ai o zi mai proastă, că lucrurile astea nu contează pentru o echipă de sute de oameni care lucrează la proiect”, a dezvăluit Theo Rose, potrivit Playtech.ro.
Invitată la podcastul „Vin de-o poveste” cu Radu Țibulcă, Theo Rose a povestit că Horia Brenciu o întrebase cu mult timp înainte dacă ar vrea să fie jurat la „Vocea României”, iar ea a răspuns că nu. „Așa am ajuns la Vocea României. M-am dus într-o glumă la casting. Neimagindu-mă nicio secundă pe un scaun la Vocea. Fiind întrebată în podcastul lui Horia Brenciu dacă aș accepta să fac parte din juriu… m-a întrebat cu câteva luni înainte să mi se propună… Am zis că NU”, a povestit Theo Rose despre primele momente în care a cochetat cu ideea de a face parte din echipa Vocea României.
„Datoria noastră este să ajungem până în etapele finale cu cei mai buni dintre ei. Mai departe este datoria oamenilor să-i susțină”
Iubita lui Anghel Damian a spus care ar trebui să fie principalele calități ale unui antrenor de la „Vocea României”. Artista consideră că este foarte important ca juratul să îndrume concurenții din echipa lor.
„Nu există să fii doar pedagog. Tu trebuie să livrezi, să fii dispus să livrezi. Energie, să fii spontan, să dai niște chestii pentru public, pentru cei de acasă.Ce ține de concurenți, Vocea României poate fi o rampă de lansare, pentru fiecare dintre ei.
Dar oamenii trebuie să înțeleagă că ține foarte mult și de concurenți. Datoria noastră este să ajungem până în etapele finale cu cei mai buni dintre ei. Mai departe este datoria oamenilor să-i susțină. Lăsând la o parte show-ul, chiar și după”, a declarat Theo Rose.