În plină campanie electorală, jurnalistul Adrian Artene propune privitorilor „Altceva” o mini-serie în care îi aduce în atenție pe prezidențiabilii României, în această ediție fiind invitat Victor Ponta.
Printre altele, fostul premier al României a vorbit despre cum a ajuns să aibă permis de port-armă pe vremea când era procuror.
Victor Ponta a fost întrebat dacă în situația tensionată a anilor ’90 mergea cu teamă acasă sau privea în spate.
„Eu stăteam și atunci unde am stat tot timpul, la Gara de Nord și cumva nu-mi era frigă, că era cartierul meu. Îi știam pe toți, și pe schimbătorii de valută și pe ăia care duceau fete. Cred că am avut unul sau două dosare, la un moment dat, știu că mi-am și luat permis de port armă, mi-au dat un pistol Carpați. De fiecare dată m-am gândit, oare aș fi în stare chiar să-l folosesc? Slavă Domnului, mulțumesc lui Dumnezeu, n-a fost nevoie, dar mă și gândeam că am un pistol ș...