Cum a reușit un proprietar să vândă o casă, aparent minusculă, pentru suma fabuloasă de 5 milioane de dolari. Detaliul care i-a convins pe cumpărători

acum 16 ore 10

O casă din orașul Williamstown, Australia, cu tencuială albă și aparent neîncăpătoare, fără niciun detaliu deosebit de valoros în ceea ce privește designul exterior s-a vândut cu suma de 5 milioane de dolari. Locuința a fost cea mai scumpă vânzare imobiliar din acest an, în localitatea respectivă. 

Reședința pusă la vânzare reprezintă de fapt îmbinarea dintre o casă și o locuință secundară, mai exact un garaj care a fost transformat în două dormitoare, potrivit Real Estate. Astfel, deși casa pare foarte mică din stradă include patru dormitoare, iar interiorul este amenajat spectaculos.

Agentul imobiliar a spus că locuința secundară – care poate fi transformată o orice își dorește noul proprietar – a ajutat la creșterea interesului mult peste așteptări.

„Casa din față fusese deja renovată la un standard înalt, dar locuința din spate a oferit cu adevărat acel plus de flexibilitate extrem de rar, fie pentru locuire, închiriere sau ...

Sursa: https://www.gandul.ro/diverse/cum-a-reusit-un-proprietar-sa-vanda-o-casa-aparent-minuscula-pentru-suma-fabuloasa-de-5-milioane-de-dolari-detaliul-care-i-a-convins-pe-cumparatori-20585571

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.