Fiicele fotbalistului Adrian Mutu, în vârstă de 45 de ani, au ajuns la vârsta adolescentei. În prezent, Adriana și Maya trăiesc alături de mama lor, Consuelo Matos, în Republica Dominicană și își văd tatăl destul de rar. Anul trecut, fostul fotbalist a dezvăluit că se află în relații bune cu fostele soții, dar și cu cei patru copii ai săi.
Adi Mutu și Alexandra Dinu, prima lui soție, au fost căsătoriți pentru o perioadă scurtă, 2001-2003, iar din mariajul lor a venit pe lume Mario (20), primul copil al fotbalistului. A urmat căsnicia cu Consuelo Matos Gomez, care i-a dăruit fostului fotbalist două fiice – Adriana (17) și Maya (15). Din al treilea mariaj a venit pe lume Tyago (5), băiețelul pe care Adi Mutu îl are cu Sandra Bachici.
În prezent, fiicele fotbalistului trăiesc alături de mama lor în Republica Dominicană, dar își doresc să studieze în Europa, așadar vor fi mai aproape de tatăl lor o vreme.
Adriana și Maya s-au transformat în două adolescente superbe, iar dovada stă în cele mai recent imagini publicate de acestea pe conturile de socializare.
Anul trecut, fostul fotbalist a dezvăluit că se află în relații bune cu fostele soții, cu Mario, fiul său și al Alexandrei, dar și cu fiicele sale provenite din mariajul cu Consuelo.
„E o relație normală (n.r. – cu Alexandra Dinu). Nu avem niciun fel de probleme. Fiecare își vede de treaba lui, dacă avem ocazia să vorbim despre Mario o facem. Și cu Consuelo la fel. Altă problemă, cu fetele, că vor să studieze, acum, în Europa.
Trebuie să le fac pașapoartele românești. Cea mare are 17 ani. Acum are prieten, de aici a început să se deterioreze relația noastră, că și-a făcut prieten”, a dezvăluit Adrian Mutu, invitat în studioul emisiunii Fanatik Superliga cu Horia Ivanovic.