Cum funcţionează Sistemul de Garanţie-Returnare

acum 11 luni 87

Cererea de ambalaje de unică folosință pentru băuturile de tot felul continuă să crească de la an la an, iar cele mai multe astfel de ambalaje sunt folosite o singură dată înainte să devină deșeuri. Din păcate, un număr însemnat de ambalaje ajung în natură, în mări, oceane și pe străzi, iar în acest context sistemele de garanție și returnare joacă un rol esențial în prevenirea poluării mediului înconjurător. De altfel, este bine-cunoscut faptul că acest tip de politici sunt foarte eficiente, iar sistemele performante de preluare a ambalajelor returnabile recuperează de obicei peste 90% din totalul ambalajelor existente pe piață. În plus, dincolo de aspectul pur ecologic, aceste sisteme oferă stimulente financiare prin care consumatorii returnează ambalajele post-consum cu scopul ca acestea să fie reciclate.


Programele care au la bază aceste Sisteme de Garanție-Returnare (pe scurt SGR) sunt stabilite printr-o legislație specifică, adoptată de fiecare țară europeană în parte. În mod evident, în calitate de stat membru UE cu drepturi depline, România nu putea să nu facă parte din acest program. În aceste condiții, după mai mulți ani de amânări, în data de 30 noiembrie, țara noastră va adopta în mod oficial Sistemul de Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile pentru o reciclare cât mai eficientă.


Despre compania RetuRO


RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie, persoană juridică română, unică la nivel naţional, însărcinată cu sistemul de returnare-garanție. Aceasta a fost înființată în 2022 și a fost desemnată administrator al sistemului de garanție returnare în data de 24 august în același an. Compania funcționează în conformitate cu legislația națională în vigoare, adică Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 955 din 6.10.2021.


Compania a fost înființată de către asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților, iar ulterior a adoptat în acționariat și statul român. Astfel, în prezent, are trei acționari privați și unul public: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu și, respectiv, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, care este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acesta din urmă deține 20% dintre acțiuni.


RetuRo a fost formată ca o societate administrată în sistem dualist, care are la bază principiul „not-for-profit”, care înseamnă că, prin actul constitutiv, compania și-a asumat obligația să reinvestească eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului.


Care este scopul RetuRO


Această companie a fost înființată de asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților cu scopul de a gestiona sistemul de garanție-returnare. Misiunea RetuRO constă în implementarea celui mai mare proiect de economie circulară al României, și anume sistemul de garanție-returnare.


Prin intermediul acestui proiect țara noastră se va putea bucura de un mediu înconjurător mai curat și mai verde. De asemenea, România va putea să-și îndeplinească obiectivele în materie de colectare și de reciclare care sunt impuse la nivelul european prin noul pachet pentru economie circulară al Uniunii Europene. Practic, sistemul de garanție-returnare va impulsiona piața de reciclare din România și va oferi cantități semnificative și de calitate de materie primă.


Ce este Sistemul de Garanție-Returnare (SGR)


Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) reprezintă un instrument de mediu foarte eficace în procesul de susținere a colectării separate în vederea reciclării ambalajelor pentru toate tipurile de băuturi. De asemenea, SGR este un mecanism prin care anumite părți care sunt implicate în lanțul producător-consumator-reciclator vor organiza un sistem de returnare a ambalajelor nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal cu ajutorul unui stimulent financiar, care poartă denumirea de garanție, aflăm de pe site-ul oficial RetuRO.


Sistemul de garanție-returnare va impulsiona piața de reciclare din România

Garanția a fost setată în mod uniform la suma de 50 de bani, indiferent de tipul ambalajului sau al conținutul acestuia. Valoarea a fost aleasă astfel încât să fie suficient de mare pentru a motiva consumatorul să returneze ambalajele, dar suficient de mică pentru a nu fi percepută ca o majorare semnificativă a prețului. În primii 2-3 ani, garanția ar trebui să rămână la această valoare fixă, dar ar putea fi schimbată după ce oamenii se vor acomoda cu sistemul, care este unul complet nou pentru consumatorii din țara noastră. Comercianții au obligația de a evidenția la raft, cu ajutorul unor etichete, valoarea garanției.


Cum arată în cifre SGR în România


Sistemul Garanție-Returnare din România este cel mai mare astfel de proiect din Europa, după Germania, dar și cel mai mare proiect de țară de până acum.


Pentru a înțelege amploarea sistemului românesc, trebuie să precizăm că aproximativ șapte miliarde de sticle, PET-uri, cutii de aluminiu vor trebui să fie gestionate în fiecare an către reciclare. În același timp, milioane și milioane de oameni vor trebui să-și schimbe obiceiurile în ceea ce privește deșeurile. Vorbim aici de peste 80.000 de operatori economici (producători, importatori, comercianți etc.), autorități, precum și o entitate cu 500 de angajați, care este deținută în parte de statul român și parțial de mediul privat. Această entitate va trebui să coordoneze un proiect nou și unic în țara noastră, pentru care s-a obținut o finanțare pentru investiții de 69 de milioane de euro, acordat pe o perioadă de cinci ani, precum și un împrumut de capital circulant de 16,7 milioane de euro, pe o perioadă de doi ani.


Cum funcţionează Sistemul de Garanție-Returnare


Nu de mult, ministrul mediului, Mircea Fechet, a făcut o serie de noi precizări în ceea ce privește Sistemul de Garanție-Returnare (SGR). Trebuie spus din capul locului că SGR-ul românesc reprezintă un sistem prin care cetățenii români vor plăti o garanție de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură, indiferent că vorbim despre apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase etc. de la un comerciant. Sistemul se va aplica pentru toate tipurile de ambalaje primare nereutilizabile fabricate din sticlă, din plastic sau din metal, care au volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri inclusiv. Pentru ca acestea să poată fi identificate mai ușor, produsele care vor face parte din sistemul de garanție și recuperare vor fi marcate cu un logo specific. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România.



Ambalajele SGR vor fi după aceea transformate în ambalaje noi pentru băuturi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial. Ceea ce este foarte important de reținut este faptul că nu va fi necesar ca cetățenii să prezinte bonul fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat de la acel comerciant.


Ce ambalaje pot fi returnate


Sistemul de Garantare-Returnare se va aplica, așa cum spuneam, pentru ambalaje primare nereutilizabile, care sunt fabricate din sticlă, plastic sau metal. De asemenea, vor fi acceptate doar ambalaje care au volume cuprinse între 0,1 și 3 litri inclusiv. Ambalajele nereutilizabile pot fi aferente oricărui tip de băuturi, cum ar fi bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru și alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de orice fel, precum și vinuri și băuturi spirtoase.


Ca să poată fi acceptate la retur, ambalajele trebuie să îndeplinească o serie de criterii de acceptare, după cum urmează:


Să prezinte marcajul/simbolul care indică apartenența la SGR;
Marcajul/simbolul și codul de bare să fie vizibil/lizibil;
Să fie întregi, nedegradate sau nedeformate și cu eticheta intactă astfel încât să poată fi stabilită apartenența la SGR;
Conținutul ambalajelor să fie golit în întregime;
Ambalajele vor trebui să fie returnate în termen de cel mult 24 de luni de la data publicării pe pagina de internet a administratorului SGR RetuRO a anunțului privind încetarea introducerii pe piață de către producător a respectivului produs.

Ce se întâmplă cu ambalajele colectate


Comercianții vor avea libertatea de a decide asupra tipului de colectare: automat sau manual, în funcție de fluxul de consumatori al fiecăruia, se mai precizează pe site-ul RetuRO. Centrele de colectare vor fi organizate de toți comercianții indiferent de mărimea acestora. Ei vor avea obligația să organizeze câte un punct de returnare unde consumatorii vor putea aduce ambalajele, însă colectarea ambalajelor nu trebuie să blocheze activitatea de bază a comerciantului.


După colectarea ambalajelor, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare va avea obligația de a organiza un sistem eficient, care să preia cât mai repede ambalajele goale, astfel încât să nu permită aglomerarea spațiilor în care comerciantul le va depozita. Implementarea SGR va ajuta la dezvoltarea pieței de reciclare, reciclatorii având acces la materie primă de calitate pentru reciclare. Astfel, producătorii vor avea acces mai ușor la rPET de calitate.


Cu alte cuvinte, fiecare cetățean român care va recicla ambalaje din plastic va primi în schimbul fiecărui PET predat câte 50 de bani.


Când va deveni SGR funcțional în toată țara


Odată ce ambalajele vor fi recepționate în punctele de returnare/reciclare, acestea vor fi preluate de administratorul SGR, și anume compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. În același timp, comerciantul va avea obligația de a păstra ambalajele SGR returnate separat de alte ambalaje/deșeuri care nu fac parte din sistemul de garanție și returnare.


Odată cu licențierea operatorului care va administra sistemul de garanție-returnare, respectiv RetuRO, va începe perioada de implementare a sistemului. După cum menționam anterior, Sistemul Garanție-Returnare românesc va fi lansat în mod oficial în ziua de 30 noiembrie 2023. Pentru anul 2024, compania își propune ca sistemul să fie funcțional pe întreg teritoriul României, acesta fiind un instrument care ne va ajuta să contribuim la un mediu înconjurător mai curat.


Vezi şi unde poți lăsa gratis deșeurile electrice, electronice și electrocasnice în București!


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/cum-functioneaza-sistemul-de-garantie-returnare-4730949

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.