Cum încearcă avocații lui Arsene să oprească extrădarea: „Risc ridicat de sinucidere”. Alina Gorghiu spune că „e un tertip”, iar decizia e definitivă

acum 1 an 77

Avocații italieni ai fostului președinte al CJ Neamț susțin în apărarea clientului lor că Ionel Arsene suferă de patologii grave, inclusiv de natură neuropsihiatrică și că o extrădare în România ar reprezenta o „încălcare gravă a dreptului intern și european”, relatează publicația italiană Corriere della Calabria.


„Predarea contrastează cu scopul reeducativ al pedepsei, întrucât executarea în străinătate a pedepsei aplicate unei persoane care și-a stabilit ferm relațiile familiale și sociale în Italia sfârșește prin a împiedica reintegrarea socială a individului la sfârșitul executării pedepsei și, prin urmare, scopul reeducativ la care trebuie să tindă sancțiunea”, susțin avocații.


Aceștia au spus că Arsene suferă de patologii grave, inclusiv de natură neuropsihiatrică, iar acest lucru a fost constatat și documentat de un medic neuropsihiatru, de un psiholog criminalist și de un cardiolog.


„Cu toate acestea”, spun avocații, „este ignorată de Curtea de Apel din Bari, care nu a dispus efectuarea unei expertize, deși erau îndeplinite cerințele legale”.


„Din cauza procesului la care a fost supus în România și pe care l-a considerat nedrept, Ionel Arsene prezintă o stare clinică ce îndeplinește cele cinci criterii de diagnostic pentru diagnosticul de Tulburare Depresivă Majoră de gravitate severă și prezintă un risc ridicat de suicid în cazul în care cererea de predare va fi admisă. Riscul de sinucidere este foarte ridicat și ar crește exponențial în cazul extrădării”, susțin avocații.


Contactată de Libertatea, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a declarat marți, 7 noiembrie, că acesta este „un tertip” avocățesc și că „avem deja o decizie definitivă a instanței supreme din Italia”.


„Avem deja o decizie definitvă a instanței supreme din Italia, care spune ca Arsene trebuie să execute pedeapsa în România, subliniez, definitivă, fără nicio cale de atac”, a spus Alina Gorghiu.


„Din punctul meu de vedere este un tertip și ceea ce contează este faptul că autorițățile din România au colaborat și vor colabora foarte bine cu statele europene în privința mandatelor europene de aresatare și așteptăm ca și fugarul Arsene să fie adus în țară”, a adăugat ministra Justiției pentru Libertatea.


Ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea

„Fiecare avocat are dreptul să spună orice. Importantă este deiciza instanței. Toate argumentele referitoare la situația medicală au fost depuse de avocații domnului Arsene la dosar. Ca atare, judecătorii Instanței Supreme au avut toate aceste informații ale domniei sale la dosar pentru a le putea analiza și, în urma analizei, s-a luat decizia trimiterii lui în țară”, a mai spus Gorghiu pentru Libertatea.


Curtea de Casație din Italia a decis sâmbătă, 4 noiembrie, predarea lui Ionel Arsene autorităților din România, unde are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni pentru trafic de influență. Hotărârea este definitivă.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/avocatii-lui-ionel-arsene-sustin-ca-fostul-baron-psd-nu-poate-fi-extradat-din-italia-risc-ridicat-de-sinucidere-alina-gorghiu-tertip-4711275

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.