Laura Cosoi, în vârstă de 42 de ani, este îbsărcinată pentru a patra oară. Din păcate, actrița nu trece printr-o perioadă prea bună și asta pentru că mama ei s-a stins din viată recent, iar după două săptămâni de la dispariția acesteia, vedeta a anunțat că va deveni din nou mamă.
Într-n mesaj postat pe Facebook, vedeta a mărturisit că în această perioadă nu are o stare prea bună. „Trebuie să mărturisesc că vă port o profundă recunoștință pentru faptul că îmi sunteți alături în această perioadă. Vă mulțumesc pentru bunătate, grijă, dragoste…am simțit fiecare cuvânt de încurajare venit din suflet.
Trec printr-o etapă de vulnerabilitate, cu sentimente amestecate și încerc să iau fiecare lucru așa cum vine. Dar am inima plină, că vă am în viața mea! Mulțumesc”, a scris Laura Cosoi, pe Facebook.
Cum a anunțat că este însărcinată
Pe rețelele de socializare, Laura Cosoi a distribuit o fotografie cu ea, în costum de baie, în care i se vede perfect sarcina. Așa a anunțat că e însărcinată cu al patrulea copil, care va veni pe lume anul acesta.
Totodată, ziua de astăzi are mare însemnătate pentru vedetă, căci își sărbătorește ziua de naștere. Actrița nu a anunțat încă și sexul bebelușului.
„Miracolul vietii #DarulLuiDumnezeu #ziuamea #douainimi #onouaviata #binecuvantare #familie #totul #innumeleiubirii”, a transmis Laua Cosoi, care a fost felicitată de o mulțime de fani și de vedete. „Felicitări, Laura!!!🙏🏻 Ce veste faină!✨🥂”, i-a scris Jojo Laurei Cosoi. Și Giulia Anghelescu a reacționat. „🤍 ce veste minunată! Vă îmbrățișăm!”.
Căsătorită cu Cosmin Curticăpean din anul 2015, Laura Cosoi are trei fetițe, pe Vera, Rita și Lara. Chiar dacă e mamă, vedeta și-a continuat și cariera, continuă să joacă în piese de teatru, dar și în filme. Invitată în iulie 2023 în emisiunea Fresh by Unica, ea a recunoscut că vrea și al patrulea copil.
„Eu cred că da (n.r.: vor mai veni și alți copii), dar nu pot să fiu convinsă. Acum nu pot să spun decât că Dumnezeu știe cum le va aranja. Sănătoși să fie. Cosmin își dorește foarte mult”, a declarat Laura Cosoi, care a recunoscut că nu a suferit de depresie postnatală.