Curtea de Apel grăbește judecarea unui mare dosar de evaziune fiscală, unde faptele condamnatului în primă instanță se prescriu în februarie 2024

acum 1 an 160

Programat inițial pentru 28 noiembrie 2023, primul termen al apelului din dosarul Hexi Pharma 2 a fost preschimbat de Curtea de Apel București pentru 30 octombrie 2023, cu o lună mai devreme.


În prima instanță, Miron Panaitescu, administrator în grupul Hexi și considerat mâna dreaptă a patronului Dan Condrea, a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani și o lună de închisoare pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată 
Faptele sale s-ar prescrie în februarie 2024, spun surse ale ziarului Libertatea

Înregistrat la sfârșitul lunii august 2023, apelul principalului inculpat din dosarul Hexi Pharma 2 se va judeca cu o lună mai repede decât fusese programat inițial.


Primul termen de la Curtea de Apel București fusese stabilit pe 28 noiembrie 2023. Însă judecătorii au decis să preschimbe termenul pentru 30 octombrie 2023, cu o lună mai devreme.


Conform surselor ziarului, faptele lui Miron Panaitescu ar urma să se prescrie în luna februarie 2024. 


În prima instanță, administratorul din grupul Hexi, considerat mâna dreaptă a patronului Dan Condrea, a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani și o lună de închisoare pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată.


În cazul celuilalt inculpat, Attila Erdei, procesul a încetat prin prescrierea faptelor, lucru cerut de inculpat chiar de la începutul lui 2023.


Judecătorii au luat decizia confiscării de la Panaitescu a sumei de 148.000 de lei și a celei de 34.135 de euro. Firma Hexi Pharma a primit o amendă penală de 400.000 de lei pentru evaziune fiscală în formă continuată și are sub sechestru 3 terenuri, utilajele și 15 autoturisme pentru recuperarea prejudiciului.


Ce e dosarul Hexi Pharma 2


În 2018, DNA îi trimitea în judecată pe Miron Panaitescu, fost administrator în grupul Hexi, și pe un alt administrator de firmă, Attila Erdei, pentru evaziune fiscală în formă continuată.  


Procurorii au menționat că Panaitescu și Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, decedat în 2016, ar fi făcut contracte fictive prin off-shore-urile ultimului, toate din Cipru. 


ANAF se constituise parte civilă pentru a recupera peste 9 milioane de lei, adică aproape două milioane de euro. 


Dosarul Hexi Pharma 2 este diferit față de Hexi Pharma 1, în care s-a judecat partea de falsificare a dezinfectanților de către Hexi Pharma. Instrumentat de Parchetul General, în dosar s-au născut capetele de acuzare de înșelăciune, dintre care șapte fapte având consecințe deosebit de grave, uz de fals, fals în înscrisuri și participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.


În acest dosar, faptele inculpaților s-au prescris, iar sute de spitale trebuie să primească despăgubiri. 


FOTO: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/curtea-de-apel-grabeste-judecarea-unui-mare-dosar-de-evaziune-fiscala-unde-faptele-condamnatului-in-prima-instanta-se-prescriu-in-februarie-2024-4695020

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.