Dan Bordeianu a recunoscut că e pregătit să revină în televiziune, într-un interviu pentru unica.ro. Actorul nu mai joacă în telenovele de aproximativ 16 ani de zile, dar are spectacole de teatru, de unde se gândea la un moment dat să se retragă.
În urmă cu ani de zile, Dan Bordeianu a intrat în atenția publicului, după ce a jucat în telenovela „Numai iubirea”, difuzată pe Acasă TV. Alături de Adela Popescu a avut mare succes pe micul ecran. 16 ani au trecut însă de când actorul nu mai apare în telenovele.
Dan Bordeianu: „Am renunțat la proiecte care nu mi-au plăcut și pe care nu le-am simțit”
Nici în vreun alt proiect de televiziune nu mai apare, însă acum, el a recunoscut că a primit oferte, dar pe toate le-a refuzat. Ar accepta numai un proiect care i se potrivește pe deplin. „Nu am renunțat la televiziune, adică la ideea de televiziune.
Am renunțat la proiecte care nu mi-au plăcut și pe care nu le-am simțit. Ajunsesem într-o zonă în care am zis: fac asta cu bucurie? Și nu era neapărat așa”, a declarat Dan Bordeianu, care astăzi împlinește 48 de ani.
El spune că e pregătit să revină în televiziune, însă niciun proiect actual nu-l tentează, crede că nu i se potrivește. „Da, m-aș întoarce în televiziune oricând, la orice oră, dacă pot funcționa în proiectul respectiv. În peisajul actual nu prea am văzut ceva în care aș putea să revin”, a mai spus actorul pentru unica.ro.
Cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu
De ani de zile, Dan Bordeianu se dedică actoriei. La un moment dat a vrut să renunțe, însă s-a răzgândit. „În fiecare an mă las de trei ori de meserie. Sunt genul de persoană care își pune întrebări și care se întreabă: fac asta cu plăcere? De ce o fac? Nu e vorba dacă merită sau nu, ci motoarele interioare pentru că atunci când faci un lucru cu plăcere și bucurie, iese altfel.
Și țin foarte mult la meserie și nu vreau să fac împotriva mea și împotriva ei. Și atunci de aceea sunt momente când îmi pun întrebările astea și mi se pare important să ai un moment de introspecție interioară din când în când, vis-a-vis de ce faci”, a mărturisit actorul.
Și a continuat: „Nu am filosofii legate de meserie. Am așa un soi de declic în care intru în zona de treabă și în momentul ăla, ce se întâmplă e faptul că preț de o oră jumătate, două, cât ține un spectacol, sau minutele alea în fața camerei, se mai simt cum lași sufletul să respire, și e ca o mângâiere. Chiar dacă zbuciumul e real, chiar dacă energia e consumată real, e o descătușare interioară pe care o simt”.