Dan Negru, declarații după ce i s-a propus să candideze la Primăria Timișoara: „Ce să caut eu, mă, în politică? Nu mă pricep și nu îmi place”

acum 9 luni 61

Dan Negru recunoaște că i s-a propus de mai multe partide politice să candideze la primăria Timișoara, orașul în care el s-a născut. Pentru Fanatik, prezentatorul de la Kanal D a explicat că nu vrea să se implice în politică, că nu e atras deloc de acest domeniu.


Deși e stabilit de ani de zile la București, Dan Negru călătorește des la Timișoara, orașul în care s-a născut și de care e strâns legat. Acolo, el predă și cursuri de jurnalism, la Universitatea din Timișoara. „Adresarea de «Domnule profesor» mă încurcă cel mai mult, dar înțeleg că ăsta e respectul care trebuie acordat mediului universitar și celor care predau acolo cu normă întreagă.


Sper că mă percep ca pe unul de-ai lor, pentru că dincolo de teorie încercăm să construim și exerciții practice. Dar ca să ajungi la practică, e obligatoriu să treci prin teorie”, a spunea într-un interviu Dan Negru, care e și prezentatorul a doua emisiuni de la Kanal D.


În plus, Dan Negru e dorit în politică. Acestuia i s-a propus de mai multe partide politice să candideze la primăria Timișoara. Pentru Fanatik, el a zis că nu e interesat de acest domeniu, exclude posibilitatea de a intra în politică.


„Recunosc că mi se propune candidatura. Dar, în viața vieților mele nu o să candidez, nu o să mă bag. Nu mă interesează, nici nu stau la discuții. Eu îmi văd de lumea mea, sunt un simplu om de televiziune. Ce să caut eu, mă, în politică?


Nu mă pricep, nu îmi place și nu vreau. Dar, mai ales, nu îmi place. Eu vin dintr-un showbiz în care stau relaxat, ce să caut eu în politică”, a declarat Dan Negru, care a explicat că atunci când i s-a făcut propunerea de a intra în politică el a crezut că e protagonistul vreunei farse.



Dan Negru













Dan Negru: „Vreo trei partide mari mi-au propus, la Timișoara. Și, îți spun sincer, am crezut că mă filmează cu camera ascunsă”


„Recunosc, vreo trei partide mari mi-au propus, la Timișoara. Și, îți spun sincer, am crezut că mă filmează cu camera ascunsă. Pe cuvânt. Știi, eu am făcut farsele alea, Plasa de Stele (la Antena 1, n, red.). Am crezut că fac alții farse, mă uitam după camere. I-am întrebat dacă mă filmează cu camera ascunsă și ăștia erau, nah!, oameni grei din niște partide.


Politica trebuie să se joace la un alt nivel. Să fie oameni pregătiți, ce să facă Negru în politică?! Nu poate oricine, eu chiar cred că asta e o meserie în care trebuie să fii pregătit. Nu poate să vină Negru… Faptul că lumea se uită la ce postez eu, la emisiunile mele, e una. Și alta e să ai încredere în omul ăla. Ce să caut eu la Primărie? Eu nu știu de unde vine apa caldă…


Nu intră în calcul pentru mine. Mă amuză povestea asta, oarecum. Fostul meu patron, Dan Voiculescu, mi-a propus. Mi s-a părut amuzant. I-am zis: Patroane, glumești? E o glumă, facem ceva cu farse, o emisiune nouă, ceva?. Trebuie să existe și în politica asta un pic de bun simț. Oamenii care se bagă trebuie să aibă un pic de decență, un pic de școală, cultură politică… Mie mi se pare degradant pentru viața politică că se vehiculează anumite nume”, a mai dezvăluit Dan Negru.


Totodată, el a mai dezvăluit că la Timișoara se fac sondaje, iar el e în topul preferințelor cetățenilor pentru funcția de primar.


„Partidele fac, în Timișoara, tot felul de sondaje, știu că le-am și văzut. Iar eu, acolo, în sondajele alea, sunt pe locul 1. Dar sunt pe locul 1 ca notorietate, dar nu ca intenție de vot. Iar profesionalismul e alt lucru. Eu le mulțumesc oamenilor că se uită la mine, la Jocul Cuvintelor, dar eu nu aș ști să dirijez un tramvai”, a încheiat prezentatorul de la Kanal D.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/dan-negru-declaratii-dupa-ce-i-s-a-propus-sa-candideze-la-primaria-timisoara-4772142

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.