Daniel David a tras concluzia că după încheierea probelor de competențe ale bacalaureatului, modul de organizare al celor implicați poate fi un model pentru schimbarea educației în România

acum 2 ore 13
„În ciuda faptului că a fost o relativă noutate, primită, iniţial, pe bună dreptate, cu rezervă şi îngrijorare de unii actori din educaţie şi societate - pe alocuri cerându-mi-se să le anulez, deoarece nu se pot organiza -, în final, aşa cum am anticipat, prin implicarea ministerului, profesorilor şi managerilor în beneficiul elevilor, lucrurile s-au desfăşurat în condiţii bune, fără probleme majore”, transmite, vineri seară, Daniel David. Ministrul subliniază că au existat şi „unele dificultăţi inerente care au apărut într-un demers atât de complex”, dar că acestea au fost rezolvate mai ales pe plan local, fără implicarea ministerului. „Acest model colaborativ este soluţia pentru schimbări de succes în domeniul nostru.Îi felicit pe elevi şi le mulţumesc tuturor celor implicaţi!”, adaugă ministrul.  Elevii de clasa a XII-a au susţinut, săptămâna trecută şi săptămâna aceasta, probele de evaluare a competenţelor în cadrul examenului de bacalaureat. Acestea nu sunt evaluate cu note, ci cu...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/daniel-david-a-tras-concluzia-ca-dupa-incheierea-probelor-de-competente-ale-bacalaureatului-modul-de-organizare-al-celor-implicati-poate-fi-un-model-pentru-schimbarea-educatiei-in-romania_67a6750e54b3da395c516742

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.