Daniel David și-a dat demisia. Ministrul Educației a lăsat să se înțeleagă că nu mai continuă: „Am tot amânat plecarea de foarte multe ori”
acum 2 ore
8
Motivul principal al plecării sale ar fi dezacordul profund privind noile constrângeri financiare: Daniel David s-a opus ferm tăierii fondurilor și a locurilor bugetate din universități. Acesta a refuzat să gireze un nou buget de austeritate, argumentând că sistemul a suferit deja reduceri semnificative și că orice tăiere suplimentară ar fi de neacceptat.
Daniel David a confirmat existența unor discuții tensionate în această perioadă, subliniind un principiu de etică administrativă: bugetul educației pentru anul 2026 ar trebui implementat de un ministru care a participat direct la negocierea lui și care își asumă viziunea financiară respectivă. Prin această declarație, el sugerează că nu poate gestiona un plan bugetar cu care nu rezonează, considerând că este onest să lase locul cuiva care poate susține direcția impusă de noile măsuri de austeritate.
„Eu vă spun sincer, eu am venit cu un orizont de câteva luni până în luna mai când trebuia aşezată instituţia prezidenţial...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.