David Cameron i-a promis lui Zelenski la Kiev continuarea sprijinului militar din partea Marii Britanii

acum 1 an 82

Ministrul britanic de externe David Cameron i-a promis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la Kiev, continuarea sprijinului militar pentru Ucraina în faţa invaziei Rusiei, în prima sa vizită în străinătate de la numirea în funcţie, a anunţat joi preşedinţia ucraineană, informează Agerpres, care preia AFP şi Reuters.


"Am vrut ca aceasta să fie prima mea vizită", a spus Cameron în timpul discuţiilor sale cu Zelenski, conform unui video publicat de preşedinţia ucraineană.


"Ceea ce vreau să spun aici este că vom continua să vă oferim sprijinul moral, diplomatic, economic, dar mai presus de toate militar, de care aveţi nevoie, nu numai anul acesta şi anul viitor, ci atât timp cât va fi fi necesar", a spus oficialul britanic, care a preluat luni postul de ministru de externe.


Hosted @David_Cameron on his first visit to Ukraine as Foreign Secretary of the UK.We had a good meeting focused on weapons for the frontline, strengthening air defense, and protecting our people and critical infrastructure.I am grateful to the UK for its support!🇺🇦🇬🇧 pic.twitter.com/zElLHsSaQT

— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) November 16, 2023

Ucraina pledează pentru continuarea asistenţei masive din partea UE şi a Statelor Unite şi vrea să evite să se instaleze oboseala după doi ani de război, într-un moment în care în Occident apar voci care cer reducerea sprijinului pentru Kiev în faţa invaziei ruse.


Preşedintele Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Cameron pentru vizita sa, mai ales că atenţia puterilor occidentale nu se mai concentrează exclusiv asupra Ucrainei de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, în urmă cu mai bine de o lună.


"Vă mulţumesc că aţi venit, este foarte important. Ştiţi că lumea nu se mai concentrează pe situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina (…) din cauza crizei din Orientul Mijlociu", a subliniat el.


Negocierile cu delegaţia britanică s-au axat pe livrările de "arme pentru linia frontului, consolidarea apărării aeriene, protejarea populaţiei noastre şi a infrastructurii critice", a adăugat Zelenski pe Telegram.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/david-cameron-i-a-promis-lui-zelenski-la-kiev-continuarea-sprijinului-militar-din-partea-marii-britanii-4720280

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.