Iulia Vântur nu își dorește să aibă cetățenie indiană, deși ar putea să facă acest pas. Artista s-a mutat din România în urmă cu 10 ani și mai vine acasă doar în vizită.
În ediția de luni, 23 octombrie, Iulia Vântur a fost prezentă în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, de la PRO TV, unde a povestit cum s-a schimbat viața ei de când a plecat din România. De mai bine de 10 ani, vedeta locuiește în India, acolo unde și-a găsit și jumătatea, pe celebrul actor de la Bollywood, Salman Khan.
În India se simte ca acasă, însă România rămâne țara sufletului ei. Iulia Vântur vrea să aibă o singură cetățenie, astfel că nu își dorește să aplice pentru cea indiană. Artista a mărturisit că în India are act de identitate de rezidență și plătește taxe ca orice cetățean.
„Am două case (n.red.: în România și în India), sunt atât de norocoasă. Chiar asta vorbeam cu mama, că am trei acte de identitate, unul pentru România, unul pentru India și unul pentru Dubai. Am un act de identitate de rezidență în India, sunt înregistrată, plătesc taxe, ce credeți? Da, am ID de rezidență în India. Nu sunt flotantă, sunt stabilă. Un fel de Green Card. (…) Pot să îmi iau cetățenie, dar nu îmi doresc să am alta decât cea de româncă.(…) Am zis că vreau să vă sărbătoresc de ziua voastră. (…) Am concerte în lume, dar emoții voi avea cel mai mult pentru cel din România. Îmi doresc să fac așa ceva. (…) De mâncarea mamei mi-a fost cel mai dor. Deși mama la Istanbul a venit cu plăcinte”, a povestit Iulia Vântur la PRO TV.
Vedeta s-a întâlnit recent cu mama ei în Turcia, iar revederea a fost una extrem de emoționantă. Mama Iuliei Vântur a venit să își vadă fiica și i-a pregătit plăcinte.
„Mi-era dor de ai mei și am zis să-i iau într-o vacanță scurtă. Am reușit să o iau doar pe mama. Tata a rămas cu strugurii să facă vin. Am plecat eu cu mama și cu niște prietenii de-ai mei în Istanbul. Am stat câteva zile, vreo 5-6 zile. N-aveam plănuit să vin în România, dar ieri, pentru că nu erau niște acte gata acolo unde trebuia să mă duc, am zis hai să vin repede până acasă.”
https://www.youtube.com/watch?v=ZGp8gvLxaf8
Salman Khan mănâncă mâncare românească gătită de Iulia Vântur
Se pare că lui Salman Khan îi place mâncarea românescă gătită de iubita lui. Iulia Vântur i-a pregătit partenerului său chifteluțe cu sos roșu, iar el a fost chiar foarte încântat de acest preparat.
„Chifteluțele cu sos roșu, alea i-au plăcut. Gătite de mine. Culmea, i-au plăcut. Chiar nu erau rele”, a povestit artista, potrivit unica.ro.
Dacă tot a venit vorba de mâncare, Iulia Vântur a spus ce preparate consumă în India. Artista încearcă să își mențină silueta și alege să mănânce preparate mai sănătoase.
„Mâncarea indiană este super bună, motiv pentru care încerc să nu mănânc chiar în fiecare zi. La prânz mănânc dahl, care e un fel de supă de linte și orez. O consider mai sănătoasă. În rest nu mă arunc foarte tare pentru că în momentul în care mă arunc se vede. Da (n.red.: se consumă alcool), dar eu nu.”