Amalia Năstase, în vârstă de 47 de ani, a uimit pe toată lumea când în urmă cu ceva timp a slăbit 30 de kilograme. Din păcate, fosta soție a lui Ilie Năstase s-a îngrășat din nou, dar de data asta spune că nu mai are timp pentru dietă și explică și motivul.
Amalia Năstase susține că s-a ocupat de silueta ei în pandemia de Covid-19, pentru că avea mult timp liber, însă acum lucrurile s-au schimbat. Acum ceva timp, ea a uimit pe toată lumea, după ce slăbise peste 30 de kilograme.
„Nu prea țin în momentul ăsta o dietă, după cum se vede. Mă rog, țin un fel de fasting, dar când ai foarte multe proiecte și muncești foarte mult, cam uiți de diete. Le-am ținut în timpul pandemiei, de stăteam acasă! Acum nu prea am timp să mă fandosesc și cu diete! O să am timp și de diete, dar când o să termin munca. Eu, din păcate, când sunt stresată și când am multă muncă, cam scap în ele așa', a mărturisit fosta soție a lui Ilie Năstase, potrivit VIVA!
Întrebată dacă i s-a întâmplat vreodată să mănânce compulsiv, Amalia Năstase a recunoscut sincer că atunci când se simte stresată mănâncă ciocolată.
„Când ești în cel mai mare stres posibil te oprești într-o ciocolată. Nu am controlul ăla de sine în care să zic: „Nu, acum mă duc și mănânc doi morcovi!', dar când faci multe lucruri mișto și care te împlinesc, devine puțin secundar', a mai adăugat ea.
În cadrul aceluiași interviu Amalia Năstase a mărturisit că își dorește să slăbească, însă pentru moment nu este decisă dacă va începe sau nu o nouă dietă.
„Și mie mi-ar plăcea să arăt ca la 20 de ani, aveam 53 de kilograme atunci, dar nici nu-mi petrec toată ziua gândindu-mă că nu mai sunt ca atunci, pentru că am făcut multe lucruri de atunci care mă împlinesc. Trebuie să și slăbesc, că nu pot să rămân așa!”, a mai spus aceasta, potrivit sursei citate.