De la ce pornesc certurile în familia Elenei Gheorghe. „Dacă lucrurile sunt stricate, sunt grele, cumva, e greu să se mai așeze pasiunea”

acum 10 luni 52

Elena Gheorghe și Cornel Ene s-au căsătorit în urmă cu 12 ani și au format o familie frumoasă împreună cu micuții lor, Amelie și Nikolas. Artista, care și-a cunoscut soțul în urmă cu 20 de ani, a dezvăluit recent care este secretul unei căsnicii de lugă durată.


Pasiunea într-o relație, în primul rând, vine pe ceva solid. Dacă avem baza prieteniei, baza comunicării, baza lucrurilor care se spun atunci când trebuie și cum trebuie, apoi vine și pasiunea, ușor.


Dacă lucrurile sunt stricate, sunt grele, cumva, e greu să se mai așeze pasiunea și poate fi o pasiune așa de moment, apoi se poate stinge de tot. Trebuie să menții baza ca să creezi pasiunea”, a spus Elena Gheorghe la Antena Stars, potrivit Spynews.


De asemenea, Elena a recunoscut că există momente tensionate în familia ei, care însă se aplanează destu de repede.









Există, clar, dacă nu ar exista, atunci nu ar exista familie. E mult spus certat, dar în general ne contrariem pe teme profesionale și pe teme familiare pentru că el este mai indulgent, eu sunt ”polițistul rău”.


Eu sunt puțin mai autoritară să zic, îmi doresc ca cei mici să învețe mai mult, să se culce mai devreme, să fie mai liniștiți, însă el a ales să fie ”polițistul bun”, iar atunci mai intervin unele lucruri, dar înțeleg că trebuie să existe două balanțe ca să se încline și să fie echilibrul acela”, a spus artista.


Secretul siluetei la 38 de ani


Elena Gheorghe are 38 de ani și este mamă a doi copii. Artista are o siluetă de invidiat deși a născut de două ori. Vedeta a dezvăluit care este micul ei secret, pentru a arăta așa cum își dorește. Elena Gheorghe are 1, 60 metri și cântărește de ani buni 50 de kilograme.


Prin sport regulat și hrană sănătoasă, Elena Gheorghe își menține această greutate potrivită pentru înălțimea sa și datorită căreia arată foarte bine, în orice ținută.


„Fac sport, mănânc cât se poate de sănătos. Acum, în ultimul timp, am mai luat un kilogram, fiind noaptea târziu. Mai mâncăm și pe la evenimente, de obicei, sunt disciplinată, pentru că pe la 18:00-19:00 se încheie masa, dar când suntem la eveniment mai mâncăm”, a declarat Elena Gheorghe pentru Antena Stars.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/de-la-ce-pornesc-certurile-in-familia-elenei-gheorghe-4761205

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.