Mihai Trăistariu, în vârstă de 49 de ani, a dezvăluit că primit un loc de veci de la fostul primar din Piatra Neamț.
Mihai Trăistariu a primit, în urmă cu mulți ani, un loc de veci în cimitirul din Piatra Neamț. Cel care i l-a dat a fost primarul de la acea vreme – Gheorghe Ștefan ”Pinalti”, după ce artistul a fost numit ”cetățean de onoare”.
”Prin anul 2009, când primarul de atunci, „Pinalti”, m-a făcut „Cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț”, el mi-a oferit un teren de 500 de metri, undeva, la marginea orașului, nu l-am reperat până acum, mă voi interesa, dar și un loc de veci, acolo, în cimitir. Însă eu visez că mă voi criogena și că voi trăi în viitor. Nu mă gândesc la moarte, eu vreau să fiu nemuritor. Am mai primit, tot atunci, și gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun. Deci, dacă mă mut în Piatra-Neamț, la bătrânețe, voi fi un pensionar care se va plimbă moca, în orice direcție. Tot este ceva, p...

acum 2 zile
14























English (US) ·
Romanian (RO) ·