Cristi Borcea, în vârstă de 3 de nai, are 9 copii și cu fiecare dintre ei are o relație bună, după cum spune chiar el. Fostul acționar al clubului Dinamo a făcut declaratii neașteptate despre aceștia.
Cristi Borcea spune că respectă unele regului tot pentru binele copiilor lui. El mai precizează că are noroc de copii foarte cuminți. În prezent, Cristi Borcea este căsătorit cu Valentina Pelinel și au împreună trei copii.
„Cea mai mare responsabilitate sunt copiii. (…) Am avut șansa să am copii liniștiți, să pot să discut cu ei și am avut șansa, mulțumesc lui Dumnezeu, să nu am nicio problemă cu niciunul. Foarte important. Așa i-am educat, dar să știi că și alți copii au fost educați și crescuți, depinde de ce vrea fiecare copil. Le-am explicat, voi trebuie să învățați.
Cu băutura eu n-am fost, n-aveți voie. Cu dro**rile, dacă ați venit, eu sunt primul care am fost la pușcărie și vă dă în primire și acolo este singurul loc unde puteți să vă faceți bine. Eu nu menajez, eu de două trei ori pe an iau din alea de test și le fac eu testele. Eu am copii cuminți, dar poate le pune în pahar.
Le-am explicat, nu beți, unde vă duceți, deschideți voi sticla. Pentru că vă știe copilul lui Borcea și v-a curățat, v-ați nenorocit.
Eu îmi doresc, pe Coco și pe Patrick, că ei au permis, toate patrulele de Poliție să-i oprească și să le facă testul, pentru că nu vezi ce se întâmplă peste tot, nu numai în România”, a declarat omul de afaceri în podcastul moderat de Viorel Grigoroiu, potrivit Wowbiz.
„Am copii extraordinari care n-am avut probleme cu ei, o am și pe Caroline care e la British și învață foarte bine, are 17 ani, face acum în ianuarie.
Fetele sunt la grădiniță, chiar lângă noi acasă, Coco este la facultate și se ocupă și de afaceri, Patrick este și el la facultate și se ocupă și de afaceri”, a mai spus Cristi Borcea.
Valentina Pelinel, despre relatia cu Cristi Borcea
Pe 30 septembrie 2018, Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit. Evenimentul a fost unul de lux, care nu a avut loc în București, ci la Budapesta, unde nași le-au fost Irina și Marius Vizer, omul de afaceri româno-austriac, fost practicant de judo, președinte din 2007 al Federației Internaționale de Judo.
Îmbrăcată într-o rochie de mireasă albă, lungă, Valentina Pelinel era însărcinată pe atunci cu gemenele Rania și Indira. Vedeta deja avea un băiețel alături de omul de afaceri, pe Milan, care acum are șapte ani.
30 septembrie este ziua în care ne-am unit destinele în fața lui Dumnezeu. Eram însărcinată cu Rania și Indira, dar asta nu m-a oprit să mă distrez până dimineața alături de soțul meu, de nașii noștri, de familie și de prieteni apropiați”.
Vrei să știi care e adevărul? Că asta nu am spus niciodată public? Noi avem separare de bunuri. Eu nu sunt în relația asta pentru bunurile soțului meu.
El ne creează toate condițiile, și mie, și copiilor, nu am ce să îi reproșez, nu ne lipsește absolut nimic, dar ce e între noi nu se rezumă la bani”, a dezvăluit Valentina, în discuția cu Nasrin”, a povestit ea în podcastul realizat de fina ei, Nasrin Ameri.