O echipă de cercetători de la King’s College London a reușit să crească un dinte în condiții de laborator, marcând un progres important în domeniul stomatologiei regenerative, scrie BBC.
Deși tehnologia este încă în fază incipientă, oamenii de știință cred că, într-o zi, dinții cultivați în laborator ar putea înlocui implanturile tradiționale, oferind pacienților o soluție mai puternică, de durată și compatibilă biologic.
De la SF la realitate științifică
Conduși de directoarea departamentului de stomatologie regenerativă, dr. Ana Angelova-Volponi, cercetătorii urmăresc să acopere golurile din cunoștințele legate de regenerarea naturală a dinților.
Spre deosebire de implanturi, care necesită intervenții invazive și pot implica riscuri, dinții crescuți în laborator s-ar integra în mod natural în osul maxilar, asemenea celor naturali.