Ordinul executiv al președintelui Donald Trump din februarie, prin care s-a instituit programul, specifica că acesta era destinat „afrikanerilor din Africa de Sud care sunt victime ale discriminării rasiale nedrepte”, referindu-se la un grup etnic descendent în mare parte din coloniști olandezi.
Într-o telegramă diplomatică trimisă pe 8 iulie, David Greene, însărcinatul cu afaceri al ambasadei, a întrebat dacă ambasada poate procesa cererile altor grupuri minoritare care reclamă discriminare pe bază de rasă, cum ar fi sud-africanii „de culoare” care vorbesc afrikaans. În Africa de Sud, termenul „de culoare” se referă la persoanele de rasă mixtă, o clasificare creată de regimul apartheidului și încă utilizată astăzi, scrie Reuters.
Răspunsul a venit câteva zile mai târziu, într-un e-mail de la Spencer Chretien, cel mai înalt funcționar din cadrul Biroului pentru refugiați și migrație al Departamentului de Stat, care...