Nistor Gheorghiţă, director al Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiunea de luare de mită, transmite Agerpres.
El este acuzat că a primit banii pentru a primi la liceul Vasile Alecsandri un elev de la un liceu tehnic, au transmis luni, 18 decembrie, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„La data de 28 august 2023, inculpatul Gheorghiţă Nistor, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, prin intermediul inculpatei Ariton Anca, de la inculpata Sănătescu Andreia-Irina suma de 300 euro, pentru a asigura transferul fiului acesteia din urmă de la un colegiu tehnic la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", pe care-l conducea. Suma de bani menţionată mai sus ar fi fost primită de inculpatul Gheorghiţă Nistor în timp ce se afla pe holul aceleiaşi instituţii de învăţământ”, susţin procurorii DNA.
În acelaşi dosar, au mai fost trimise în judecată Andreia Irina Sănătescu, educator la o grădiniță din Iaşi, pentru infracțiunea de dare de mită, şi Anca Ariton, director al aceleiaşi grădiniţe, pentru complicitate la dare de mită.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi.