DNA a trimis în judecată un fost director al Spitalului Municipal Rădăuţi pentru că ar fi luat mită în schimbul unor angajări

acum 9 ore 7

La începutul anului 2023, inculpatul Vlad-Vasile Luța  era asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți. Potrivit rechizitoriului prezentat de procurorii DNA, în faţa instanţei, acesta ar fi pretins și primit câte 6.000 de euro de la două persoane, pentru a interveni pe lângă managerul interimar al spitalului, cu scopul de a le sprijini pe acestea să ocupe posturi de brancardieri în cadrul instituției.

Astfel,  Flaviu-Emanuel Sima, managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la cele două persoane, prin intermediul lui Vlad-Vasile Luța.

A avut loc chiar şi un concurs  în perioada 28 februarie – 02 aprilie 2024 pentru ocuparea unui post de brancardier, iar  Flaviu-Emanuel Sima  ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre persoane, căreia i-ar fi oferit subiectele de concurs, prin intermediul inculpatului Vlad-V...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/dna-a-trimis-in-judecata-un-fost-director-al-spitalului-municipal-radauti-pentru-ca-ar-fi-luat-mita-in-schimbul-unor-angajari-20684849

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.