„Disponibilitatea a fost formulată încă de atunci, însă cred că toată lumea a văzut care a fost programul zilei de luni, foarte complex și cu componentă externă foarte puternică, deci stabilită din timp, cu mult timp înainte. Când, dacă se va stabili o nouă dată pentru prezența premierului în Parlament, rămâne de văzut și de stabilit în continuare. Vă vom comunica dacă acest lucru se va întâmpla”, spune Ioana Dogioiu.
În momentul în care jurnaliștii au subliniat că la Camera Deputaților a fost înregistrată o nouă cerere pentru premierul să vină în Parlament, Dogioiu a spus: „Nu am mai discutat cu domnia sa acest subiect, dar când și dacă urmează să mă anunțe în momentul în care se va lua o nouă decizie. În această privință, disponibilitatea, v-am spus, a fost de prima dată”.
Privind chemarea lui Ilie Bolojan la „Ora premierului”, în Parlament, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus marți: „Eu am primit ieri (n.r. luni) adresa de la cabinetul primului ministru, prin care ...

acum 2 ore
8























English (US) ·
Romanian (RO) ·