Scafandri din Constanța au intervenit pe lacul Siutghiol între Ovidiu și Palazu, după ce mai mulți martori au găsit o barcă și plase de pescuit, însă nici urmă de pescari, potrivit unui comunicat de luni al ISU Dobrogea, notează News.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Dobrogea", Ana Maria Stoica, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23.00, pentru căutarea a două persoane, probabil dispărute în lacul Siutghiol, între Ovidiu şi Palazu Mare.
La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor, o ambarcaţiune şi trei scafandri, căutările fiind sistate în jurul orei 2.00, din cauza condiţiilor hidrometeorologice.
„În zona indicată de martori a fost găsită o barcă şi mai multe plase", a spus reprezentanta ISU.
Căutările au fost reluate luni dimineaţă.