Fritz spune că e multă lume care nu mai are încredere că statul, instituțiile statului, companiile de stat funcționează în favoarea statului și că, de fapt, toată lumea deja știe că, de fapt, funcționează în favoarea unei clase privilegiate.
„Întrebarea este cum putem să schimbăm felul în care funcționează statul. Și aici, cum să spun, faptul că ies scântei doar ne confirmă că schimbările făcute sunt reale, că dor, că deranjează. Așa trebuie să fie. Adică o schimbare care nu duce la niciun fel de revoluție din interior, unde nimeni nu se plânge, nu este o schimbare reală. Dacă ne amintim de aceste ordenanțe trenuleț din ultimii 2-3 ani prin care am vrut să comunicăm în exterior, comisiei europene, finanțatorilor, piețelor financiare, ați auzit mare agitație? Nu. Asta înseamnă că au fost mai degrabă așa, pentru ochii lumii”, spune președintele USR la Antena 3 CNN.
Acesta afirmă că „acum vin niște schimbări reale, ca...