Donald Trump a transmis duminică un mesaj în legătură cu ultimele acțiuni ale Rusiei în Ucraina. După atacurile masive lansate de forțele ruse asupra mai multor orașe ucrainene, Trump a comentat situația printr-o postare pe platforma sa Truth Social.
„Am avut întotdeauna relaţii foarte bune cu (preşedintele) rus Vladimir Putin, dar i s-a întâmplat ceva. A înnebunit complet!”, a scris el.
„Întotdeauna am spus că vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, şi poate că se dovedeşte a fi adevărat, dar dacă o va face, asta va duce la căderea Rusiei!”, a continuat Donald Trump în postare.
Atacurile din ultimele zile au fost printre cele mai intense de până acum. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, duminică dimineață s-a produs un val combinat de 367 de proiectile, 69 de rachete și 298 de drone. Numărul victimelor a ajuns la 13, potrivit autorităților de la Kiev.
Trump l-a acuzat pe liderul de la Kremlin și...