Potrivit procurorilor DNA, Marius Isăilă ar fi încercat să cumpere influența unor înalți oficiali ai statului român, în frunte cu Ionuț Moșteanu, care ocupa funcția de ministru al Apărării, pentru a obține contracte cu o instituție aflată în subordinea directă a Armatei.
Este vorba despre compania Romtehnica prin intermediul căreia Isăilă voia să importe un milion de obuze dezasamblate din Kazahstan, pe care să le asambleze și să le reeticheteze într-una dintre fabricile de armament din România. Astfel, obuzele ar fi devenit muniție produsă în UE și putea fi exportată apoi în Bulgaria și, de aici, în Ucraina.
Dosarul care vizează aceste fapte a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în speță, respectiv menținerea controlului judiciar în cazul fostului parlamentar Marius Isăilă.
”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 748/VIII/3 din 07 noiembrie...

acum 2 saptamani
9



_b936a79631.jpg)



















English (US) ·
Romanian (RO) ·