Accidentul a avut loc marţi, 28 noiembrie, în apropierea localităţii Boiţa, judeţul Sibiu, după ce una dintre platformele auto a pătruns pe drumul naţional 7 fără a acorda prioritate. Unul dintre şoferi a fost rănit, informează Turnul Sfatului.
Două platforme de transport auto s-au ciocnit marţi după-amiază, după ce una dintre ele a ieşit dintr-o parcare pe DN 7 fără a acorda prioritate. Una dintre platforme transporta mașini Tesla, iar celalaltă mașini la mâna a doua. Accidentul a avut loc în jurul orei 14:00, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 247+600 de metri, în apropierea localității Boița, județul Sibiu. Traficul pe DN 7 a fost blocat pentru circa o oră, conform Centrului Infotrafic.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autotren într-o parcare din zona DN 7, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Argeș, a pătruns în drumul național virând la stânga spre Sibiu fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autotren condus dinspre Vâlcea spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea.
Potrivit ISU Sibiu, şoferul uneia dintre platforme, bărbatul de 35 de ani, a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la UPU Sibiu. Bărbatul este conștient și are un traumatism la picior și un traumatism cranio-cerebral.
Celelalte două persoane implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, conform ISU Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit la locul accidentului cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere, una de primă intervenție. Și o ambulanță SAJ a fost trimisă pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Platforma auto care transporta maşini Tesla era încărcată cu modelul 3 al constructorului american, care are un preț de peste 40 de mii de euro, conform sursei citate.
Foto: ISU Sibiu