Două poduri au cedat în două localităţi din județul Călăraşi, din cauza debitului mare de apă, după ce s-a dat drumul barajului Mihăilești, „în zona Crivăţ şi în zona Budeşti”, a confirmat Mihai Ilie, primarul din Budești, pentru Antena 3 CNN. În urma acestor incidente, nu există oameni în pericol, pentru că nu sunt locuinţe în apropiere.
Deocamdată, nu se poate interveni, pentru că se așteaptă să se retragă apele, preia Antena 3 CNN.
„Ilie susţine că încă de acum câteva zile a fost înştiinţat de autorităţi că este posibil să apară probleme la nivelul localităţii Budeşti din cauza debitului mare de apă. Nu sunt persoane în pericol, pentru că în imediata apropiere nu se află nicio locuinţă. Sunt două poduri care au cedat. Atât în apropierea localităţii Crivăţ, cât şi la intrarea în Budeşti.
Primarul spune că situaţia este sub control şi că este ceva mai bine faţă de azi-noapte. Apele s-ar fi retras cu 30 cm, însă autoritățile rămân în alertă”, a...

acum 59 minute
5




















English (US) ·
Romanian (RO) ·