Două vagoane de marfă încărcate cu cărbune au deraiat și un al treilea s-a răsturnat pe relația Dragotești – Turceni

acum 1 an 146

Incidentul s-a petrecut, duminică dimineață, după ce un tren al operatorului național CFR Marfă care avea în compunere 39 de vagoane încărcate cu cărbune și circula pe relația Dragotești – Turceni a deraiat, relatează Club Feroviar.


„În jurul orei 02:30, pe distanţa Dragoteşti - Borăscu, km 28+300, 2 vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat şi un al treilea s-a răsturnat”, a transmis CFR Infrastructură.


Pe linia respectivă circulă doar trenuri de marfă, a informat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.


Linia de cale ferată Turceni-Drăgoteşti este linie centralizată electrodinamic cu lungimea de 29.000 m pe un singur fir cu două staţii, respectiv Turceni şi Drăgoteşti, şi o haltă de mişcare – Borăscu.


Ea include șase linii de manevră cu lungimea de 750 m din staţia CF Turceni, respectiv liniile 8, 9, 10, 11, 12, 13 și remiza de locomotive din staţia CF Turceni, cu clădirea şi dotările aferente.


Linia a fost transferată din administrarea SNTFM CFR Marfă SA în cea a Complexului Energetic Turceni SA.


FOTO: CFR Infrastructură


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/vagoane-marfa-deraiate-rasturnat-dragotesti-gorj-4709837

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.