„Dr. House: Între realitate şi ficţiune”. Trei neurologi croați au descoperit zeci de erori medicale în celebrul serial. Personajul principal ține bastonul pe partea greșită a corpului
acum 1 ziua
12
Un neurolog care a efectuat o colonoscopie, un RMN realizat de un specialist necorespunzător: deşi a sedus milioane de fani, serialul „Dr. House” nu este 100% credibil, au scris într-un studiu trei medici croaţi după ce au analizat fiecare minut din cele 177 de episoade ale acestei producţii de televiziune, informează AFP, preluată de Agerpres.
Serialul american, ce prezintă activitatea de zi cu zi a genialului, dar insuportabilului doctor Gregory House, un fel de Sherlock Holmes din sectorul medical, confruntat cu cazuri aproape imposibil de rezolvat, pe care reuşeşte aproape întotdeauna să le trateze, a fost difuzat între anii 2004 şi 2012. În perioada sa de maximă popularitate, fiecare episod era vizionat de aproape 20 de milioane de telespectatori.
În total, 77 de erori au fost dezvăluite în studiul realizat de cei trei neurologi din Croaţia.
„Ne-am concentrat pe diagnosticele principalelor cazuri, modul în care a fost...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
„Dr. House: Între realitate şi ficţiune”. Trei neurologi croați au descoperit zeci de erori medicale în celebrul serial. Personajul principal ține bastonul pe partea greșită a corpului