O minoră, elevă în clasa a VII-a la o școală din Iași, a fost transportată la spital, miercuri 17 septembrie, după ce a fumat dintr-o țigară electronică ce conținea substanțe psihoactive. Incidentul a declanșat o anchetă comună a Inspectoratului Școlar și a Poliției.
Copila de clasa a VII-a a început să se simtă rău după ce a tras câteva fumuri dintr-o țigară electronică, iar apoi starea ei s-a înrăutățit. Potrivit primelor informații, fata nu ar fi știut că dispozitivul conținea substanțe cu efect psihoactiv.
Directorul școlii a sunat imediat la serviciul de Ambulanță. Asistenta școlii i-a acordat primul ajutor fete, iar părinții au fost chemați de urgență la școală. Eleva a fost transportată, ulterior, la spital pentru investigații și tratament de specialitate, notează Agerpres.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a anunțat că, odată cu apelul la 112, conducerea școlii a solicitat și sprijinul Biroului de Siguranță Școlară, precum și al polițiș...