Ei sunt cei mai buni din VOLEIUL românesc

acum 2 zile 19

Voleiul românesc și-a premiat vârfurile acestui an în cadrul unei ceremonii spectaculoase. Gala Voleiului a strâns gloriile din trecut și din prezent, antrenori care au scris istorie, dar și reprezentanți ai tinerei generații.

La un an distanță de momentul viral care a făcut înconjurul planetei – căderea spectaculoasă cu scaunul de arbitru la meciul de Liga Campionilor de la Perugia – Paul Szabo-Alexi nu doar că și-a recăpătat echilibrul, dar a și urcat la cel mai înalt nivel al carierei sale. În 2025, Federația Română de Volei l-a desemnat Arbitrul Anului, într-un sezon în care românul a bifat performanțe pe care alții le strâng într-o viață.

Ei sunt cei mai buni din voleiul românesc

Dacă ar fi să facem o paralelă cu fotbalul, Paul Szabo-Alexi ar fi echivalentul lui Istvan Kovacs. „Anul ăsta a fost unul cu foarte multe reușite. Am avut a treia semifinală de Champions League arbitrată în calitate de A1 și a venit și finala la Istanbul, chiar d...

Sursa: https://www.gandul.ro/sport/ei-sunt-cei-mai-buni-din-voleiul-romanesc-20740084

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.