Elena Merișoreanu crede că Andreea Raicu n-are noroc în dragoste: „Păcat că i-a trecut tinerețea și frumusețea începe să pălească”

acum 11 luni 66

Elena Merișoreanu este de părere că Andreea Raicu nu are noroc în dragoste. Fosta prezentatoare, în vârstă de 46 de ani, nu este implicată în nicio poveste de dragoste în prezent.


Interpreta de muzică populară și-a exprimat regretul, în cadrul unui interviu pentru Revista VIVA!, față de femeile frumoase și inteligente din showbizul românesc, precum Andreea Raicu, care nu și-au găsit încă un partener potrivit.


De mai bine de jumătate de secol, Elena Merișoreanu are o căsnicie fericită alături de Viorel Croitoru. Cântăreața a avut noroc în dragoste, iar în tinerețe a fost curtată de mulți bărbați. Într-un interviu recent, cântăreața a vorbit despre femeile frumoase și inteligente din showbiz-ul românesc, care nu au avut prea mult noroc pe plan amoros. Elena Merișoreanu a dat-o exemplu pe Andreea Raicu, în vârstă de 46 de ani.


„De atâtea ori mi-am pus întrebarea: «această femeie foarte frumoasă, deșteaptă și cu toate calitățile pe care le are, nu a avut noroc», sau poate a dat cu piciorul la noroc, despre asta nu pot să mă pronunț, nu fac parte din anturajul ei, dar păcat că i-a trecut tinerețea și frumusețea începe să pălească”, a declarat Elena Merișoreanu pentru viva.ro.













Elena Merișoreanu




Motivul pentru care Andreea Raicu este singură


Într-un articol publicat pe site-ul ei, andreearaicu.ro, vedeta s-a confesat fanilor ei și a răspuns la cele mai arzătoare întrebări care i s-au pus mereu: „De ce nu e într-o relație acum?”, „De ce nu are copil?”.


Mulți ani, în multe interviuri, show-uri și emisiuni de televiziune Andreea Raicu a fost chestionată despre viața ei amoroasă. Foarte discretă în declarații, vedeta s-a ferit de cele mai multe ori să vorbească despre viața ei privată. Până recent, când a recunoscut că e singură, a spus și de ce nu are iubit și copil.


În vârstă de 46 de ani, Andreea Raicu susține că singură e „cu totul echilibrată, liniștită, împăcată, liberă și mă bucur de cine sunt și de ceea ce trăiesc, cu toate momentele bune sau mai puțin bune inerente in viață”.


„Ce m-ar face să îmi schimb alegerea? Un om care să aducă plus valoare vieții mele, să o facă mai frumoasă decât este deja. ATENȚIE: nu să o facă frumoasă sau să îmi aducă fericirea pe care eu nu mi-o pot da. Un partener, nu un copil pe care trebuie să îl îngrijesc, să îl salvez, să îl fac bine.


Mi-a luat mult timp, dar am învățat să nu mă mai pun în pozițiile de salvatoare, terapeută, asistență sau mămică veșnic all accepting, pe care le-am exersat ani la rândul”, a mai explicat vedeta.


Andreea Raicu a ținut să lămurească că își dorește un iubit, însă nu doar de dragul de a fi într-o relație. „Sper să nu fiu înțeleasă greșit, îmi doresc o relație, îmi doresc un partener, dar nu mai sunt dispusă să mă pierd pe mine că să nu îl pierd pe celălalt, mai ales acum, când m-am regăsit. Vreau o relație din dorința, și nu din nevoie sau gol interior. De ce spun asta?”, a mai scris ea pe blog-ul său.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/elena-merisoreanu-crede-ca-andreea-raicu-n-are-noroc-in-dragoste-4733634

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.