Elena Udrea a declarat luni, 8 septembrie, în fața presei, că a fost audiată în dosarului fostului adjunct SRI, Florian Coldea. În 2022, în timp ce se afla în arest în Bulgaria, Udrea a negat vehement orice conexiune cu fostul director SRI, însă a precizat că este posibil să fi avut prieteni comuni.
Elena Udrea a declarat, la nici două luni după ce a fost eliberată din închisoare, că a fost audiată în dosarul fostului adjunct SRI Florian Coldea.
„Vă răspund doar la această întrebare şi, în rest, despre acest subiect, separat, într-o întâlnire cu care eu sunt de acord – da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct SRI, Florian Coldea”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3 CNN.
La data de 17 iulie, atunci când Elena Udrea a ieșit din penitenciar, la întrebarea jurnaliștilor referitor la problemele penale ale lui Coldea, aceasta a precizat: „vine rândul ca fiecare să plătească”.
”Să ştiţi că eu n-am ratat nicio emisiune, eu ştiu tot. V...