Emmanuel Macron a ajuns în Israel. Președintele Franței, întâmpinat de familiile victimelor Hamas

acum 1 an 150

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit marţi dimineaţă la Tel Aviv şi a fost întâmpinat de cetățeni israeliano-francezi care au pierdut persoane dragi în atacul Hamas din 7 octombrie, precum și de familiile celor ţinuţi ostatici, relatează The Guardian.


Şeful statului francez va avea întrevederi cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu preşedintele Isaac Herzog, precum şi cu liderii opoziţiei Benny Gantz şi Yair Lapid, la Ierusalim, scrie AFP, potrivit Agerpres.


Emmanuel Macron şi Benjamin Netanyahu vor face o declaraţie în faţa presei la finalul întrevederii lor.


Cel puţin 30 de cetăţeni francezi au fost ucişi, cel mai grav bilanţ de după atacul din 14 iulie 2016 de la Nisa (86 de morţi) în sudul Franţei, iar alţi şapte au fost daţi dispăruţi, dintre care o ostatică în mod sigur şi mai mulţi alţii fiind probabil deţinuţi de Hamas în Gaza.


Potrivit preşedinţiei franceze, Emmanuel Macron va pleda pentru un „armistiţiu umanitar” care să permită accesul de ajutor în Gaza, aflată sub blocadă completă, şi ieşirea din acest teritoriu a ostaticilor luaţi de Hamas în cursul atacului.


Emmanuel Macron intenţionează totodată să „continue mobilizarea pentru a evita o escaladare periculoasă în regiune”, în special între puternica mişcare şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, şi Israel.


Şeful statului francez va propune de asemenea relansarea unui „veritabil proces de pace” pentru crearea unui stat palestinian, în contrapartidă cu angajamentul ţărilor din regiune pentru „securitatea Israelului”.


În acest scop, Macron „va avea probabil schimburi de opinie” cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, cu regele Iordaniei Abdallah al II-lea, cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi şi cu liderii ţărilor din Golf, a mai anunţat Palatul Elysee.


Emmanuel Macron întreprinde o vizită în Israel după preşedintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz, prim-ministrul britanic Rishi Sunak şi şefa guvernului italian Giorgia Meloni.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/emmanuel-macron-in-israel-4698851

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.